Randurile de mai jos reprezinta o concluzie a antrenorului bleu-albastru, Andrei Erimia, referitoare la prestatia din turul de campionat a formatiei noastre. Va invitam, la ceas de sarbatoare, sa lecturati aceste mesaje transmise de tehnicianul progresist.

„Daca ar fi sa ma refer la anul 2019, cu siguranta a fost unul de referinta in scurta istorie a Progresului Spartac. Am castigat returul campionatului trecut in cea mai puternica serie de liga a III-a de pana acum, devansand Rapidul, iar in acest tur de campionat am reusit sa terminam in pozitia de lideri.

Totusi e mult mai important ce vom reusi sa obtinem la finalul sezonului 2019/2020, iar regulamentul prevede ca doar primul loc la sfarsitul campionatului e premiat. A fost un inceput de sezon ciudat, in care am castigat primul meci fara sa jucam, apoi a urmat o victorie cu 2-0 cu Balotesti ca urmare a unui joc in care ne-am creat multe ocazii si lucrurile pareau ca se indreapta in directia dorita de noi. Au venit apoi trei jocuri in care am obtinut numai doua puncte si am marcat un singur gol cu adversari sub nivelul nostru si, chiar daca jocul prestat a fost unul calitativ, cateva gafe in defensiva si nenumaratele situatii create si irosite (fie ca a fost neispiratie, paradele portarilor sau cateva bare) au facut ca gradul de incredere in cadrul echipei sa fie unul scazut si parea ca ne indepartam iremediabil de primul loc.

Poate un factor ce a contat a fost si faptul ca abia in etapa a 6-a am debutat in acest sezon pe noul gazon din Intrarea Vrabiei, lucru care a coincis si cu revirimentul echipei si recuperarea ecartului fata de primele clasate, pana la sfarsitul turului castigand toate meciurile cu exceptia celor doua egaluri (2-2) din deplasarile de la Slatina si Moreni, meciuri in care echipa a aratat destule argumente pentru a castiga. Din punctul meu de vedere acelea sunt puncte pierdute dupa aspectul jocului, insa putem spune ca nu a fost chiar asa de rau tinand cont ca au fost meciuri in doua deplasari dificile. In consecinta consider ca fiind un tur satisfacator presarat cu sincope ce ar fi trebuit evitate pentru a ne plasa intr-o pozitie mult mai buna.

Tinand cont ca diferenta intre noi si CSM Slatina e una ce tine doar de golaverajul superior pe care il avem va fi foarte dificil sa ne pastram pozitia de lideri pana la sfarsit in duelul de la distanta cu o echipa sustinuta puternic pe plan local si care beneficiaza de o puternica infuzie financiara din bani publici, un buget de cateva ori peste al nostru si aportul unor jucatori cu experienta la nivelul ligii 1. Consider ca ar fi o mare surpriza ca noi sa reusim sa castigam acest duel, insa asa cum am aratat in editiile trecute aceste provocari ne motiveaza si suntem capabili de a realiza lucruri importante. Insa pentru a realiza o performanta de acest gen, e nevoie de o mobilizare totala din partea tuturor celor implicati (conducere, echipa, suporteri, sustinatori) si…de ceva sansa.

Va trebui sa ne depasim limitele si sa castigam si returul de campionat. Cred foarte mult in jucatorii pe care ii antrenez, care, chiar daca nu au experienta in ligile superioare (mai putin doi jucatori), au motivatia de a reusi sa arate ca sunt buni si ca pot juca cel putin la nivel de liga 2. Media de varsta e undeva la 22 de ani, iar atuutile noastre sunt chimia dintre jucatori (multi dintre ei se cunosc de la juniori), capacitatea de a nu renunta cand e greu, stilul de joc ofensiv, organizarea si disciplina. Faptul ca intre conducere, staff tehnic, jucatori si suporteri exista o corelatie bazata pe.o normalitate rar intalnita la echipele de fotbal romanesti, constituie un alt punct forte.

Pe aceasta cale le multumesc suporterilor ca de fiecare data dupa un meci sunt in tribune si ne aplauda indiferent de rezultat si sa le transmit ca aportul lor in timpul jocului e foarte important pentru jucatori si in anumite situatii poate fi decisiv. Salut cu drag toti progresistii, suporteri activi sau doar sustinatori si le transmit, atat lor cat si jucatorilor, antrenorilor si oamenilor din club, ca abia astept sa ne continuam povestea in care toti visam sa umplem tribunele si sa aducem echipe importante pe stadionul nostru.

Insa pentru asta trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai buni, fara frica de a gresi, dar cu multa ambitie, curaj, responsabilitate, inteligenta si spirit de invingatori.

Sarbatori frumoase tuturor!”

2 gânduri despre „Mesajul de concluzie al lui Andrei Erimia

  1. Toata stima fata de dl. Andrei Erimia!!!
    Toata stima fata de dl. Potocianu!
    Dar parca am vrea sa vedem cand deschidem sietul nostru, Progresul si nu Universitatea Craiova.

    Apreciază

Lasă un comentariu