Juniorii mici s-au oprit in “sferturi” la Cupa Bucureștiului

Echipa de juniori 2008 Progresul Spartac a pierdut cu scorul de 2-0 în fața celor de la Cautis, în sferturile de finală ale Cupei Bucureștiului.

Elevii antrenorului Cristian Niță vor continua competiția în turneul de consolare, pentru locurile 5-8, urmând ca azi să joace cu Concordia Chiajna, de la ora 11,20, la Stadionul Olimpic din București.

Mult succes!

Rezultatele din turul doi al Cupei României

Steaua s-a impus în ultimul minut în fața celor de la Mostiștea Ulmu, 2-1, într-un meci din turul al doilea al Cupei României, cu gol decisiv marcat de Băjenaru, din penalty, în minutul 90. Un alt meci interesant a avut loc în comuna constănțeană Cumpăna, în nocturnă, unde Victoria din localitate a trecut de Pescărușul Sarichioi cu 3-0. Iată rezultatele complete:

SĂNĂTATEA DARABANI (BT) –  FORESTA SUCEAVA(SV)  0-3
Meciul nu se dispută. Echipa gazdă a anunţat FRF că nu poate organiza jocul.
VIITORUL LITENI (SV) – CSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ (NT)  5-6, după lovituri de departajare (2-2 după 90 de minute şi 120 de minute, 3-4 la loviturile de departajare)
UNIREA MIRCEŞTI(IS) – ŞTIINŢA MIROSLAVA (IS)   3-2
VIITORUL CURIŢA (BC) –  KSE TÂRGU SECUIESC (CV)  0-1
ACS UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAŢI (GL) – CSM FOCŞANI(VN)  1-2
AVÂNTUL ZĂRNEŞTI (BZ) – METALUL BUZĂU (BZ)    5-6 în prelungiri (5-5 după 90 de minute)
Meciul a fost întrerupt în minutul 108, după ce Metalul Buzău a primit un penalty, iar spiritele s-au încins pe teren. Cel mai probabil, rezultatul final va fi decis de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF.
VIITORUL IANCA (BR) –CS FĂUREI(BR)  2-3
BĂRĂGANUL CIULNIŢA (IL) –  UNIREA SLOBOZIA(IL)  2-5
ÎNAINTE MODELU (CL) –  SC POPEŞTI LEORDENI (IF)   0-5
STEAUA BUCUREŞTI (B) – MOSTIŞTEA ULMU (CL)  2-1
VIITORUL DOMNEŞTI (IF) –  CS TUNARI(IF)   0-9
FLACĂRA MORENI (DB) – FC PUCIOASA (DB)  4-1, după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
PRECIZIA SĂCELE (BV) – OLIMPIC CETATE RÂŞNOV (BV)  1-6
AJAX BOTOROAGA (TR) – CSM ALEXANDRIA (TR)    1-3
REAL BRADU (AG) –  VEDIŢA COLONEŞTI (OT)  0-3
Nu s-a disputat, deoarece jucătorii gazdelor nu au avut viza medicală pe carnetele de joc.
CS CÂRCEA (DJ) – ACSO FILIAŞI (DJ)   3-4
MINERUL COSTEŞTI (VL) – FLACĂRA HOREZU (VL)  2-3
INTER PETRILA (HD) – METALURGISTUL CUGIR (AB)   3-2
VOINŢA LUPAC (CS) – CS HUNEDOARA (HD)   1-0
CSC GHIRODA ŞI GIARMATA VII (TM) – CSC DUMBRĂVIŢA (TM)   3-1
PROGRESUL PECICA (AR) –  CRIŞUL CHIŞINEU CRIŞ (AR)  2-3
NAŢIONAL SEBIŞ (AR) – GLORIA LUNCA TEUZ CERMEI (AR)  0-2
OLIMPIA MCMXXI SATU MARE (SM) – CSC SÂNMARTIN (BH)  0-5
AFC UNIREA 1924 (AB) – INDUSTRIA GALDA (AB)  1-2
CS FLOREŞTI (CJ) –  UNIREA DEJ (CJ)   0-4
STICLA ARIEŞUL TURDA (CJ) – SĂNĂTATEA CLUJ (CJ)   2-3
MĂGURA CISNĂDIE (SB) – ACS SR MUNICIPAL BRAŞOV (BV)  2-0
UNIREA UNGHENI (MS) – AFC ODORHEIU SECUIESC (HR)  2-1

Victoria Cumpăna (CT) – Pescărușul Sarichioi (TL) 3-0

Azi, de la ora 17.30, are loc ultimul meci al etapei, Glora Bistrița (BN) – Avântul Reghin (MS).

Progresul Spartac în sferturile Cupei Bucureștiului

Echipa de fotbal Progresul Spartac a câștigat contra celor de la AFC Calcio C cu scorul de 4-0, în ultimul meci din grupele Cupei Bucureștiului, juniori 2008. Astfel, bleu-albaștrii s-au calificat în sferturile de finală, de pe locul secund. Pe prima poziție, cu 9 puncte, s-a situat Pro Team.

Asociația Municipală de Fotbal București urmează să publice programul fazelor eliminatorii.

Mult succes mai departe!

A murit Florin Halagian

Născut pe 7 martie 1939, Florin Halagian a jucat la Dinamo, Progresul, Pompierul București, Dinamo Pitești, Petrolul, Minerul Baia Mare, Politehnica București și Vagonul Arad.

Le-a antrenat pe FC Argeș, FC Olt Scornicești, Steaua, Universitatea Craiova, Victoria București, Dinamo, Inter Sibiu, FC Național, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul, Gloria Bistrița și CS Mioveni. A stat, de asemenea, pe banca naționalei României la un meci în 1979. Cu FC Național, Armeanul a obținut de două ori titlul de vicecampion național, in 1996 si 1997, fiind practic omul care i-a readus pe „bancari” intre protagonistele luptei pentru titlu. Citește în continuare „A murit Florin Halagian”

Sporting Roșiori în serie cu Progresul Spartac

O modificare de ultimă oră a fost operată de către Federația Română de Fotbal la nivelul componenței seriei a III-a din Liga a III-a la fotbal. Astfel, teleormănenii de la Sporting Roșiori, echipă retrogradată pe criterii sportive sezonul trecut, au fost rechemați pentru completarea tabloului.

Nu se știe încă, exact, care este numele formației care a abandonat înainte de start, dintre cele enumerate inițial. Cert este că oficialii teleormăneni au acceptat deja propunerea, iar după-amiază vor fi la tragerea la sorți pentru etapele turului, organizată la Casa Fotbalului.

Progresul Spartac va juca, pentru prima dată de la promovare, în această grupă geografică întinsă de la Brașov până în Oltenia.

Juniorii U 16 au debutat cu dreptul în campionat!

Echipa de juniori U16 Progresul Spartac a debutat cu un succes în Campionatul National, organizat in premiera sub egida FRF. Merita relatat ca, in structura cu numai trei serii de cate 12 echipe (acceptarea fiind facuta in funtie de clasificarea Academiilor de juniori), competitia este de fapt o veritabila „Liga Elitelor” pentru aceasta categorie de varsta!

Formația noastră, sub comanda antrenorului Mihai Ciparidis, s-a impus pe terenul celor de la LPS ”Iolanda Balaș-Soter” Buzău, cu scorul de 2-1. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, însă Cerneanu a egalat în minutul 30. Golul victoriei poartă semnătura lui Costea, în minutul 72.

Garnitura utilizată de bleu-albaștri arată astfel: Yildiz – Zamfir, Cergan, Bălăceanu, Raduly, Costea, Văduva, Dumitru, Demeter, Ohaci (căpitanul echipei) și Cerneanu. Au mai fost utilizați Dinu, Necula, Butonași, Negoiță și Lazăr.

Conform regulamentului, primele patru echipe din serie se vor califica la turneul final. Seria a doua, a Progresului, este insa de departe cea mai puternica, trei din cele patru semifinaliste ale CN U 15 din vara evoluand aici.

Juniorii republicani debutează și ei astăzi, atât echipa U19 cât și cea U17, în cuplaj, în deplasare pe terenul celor de la ACS Petrosport Ploiești.

Avancronica seriei a III-a

După cum se știe, Progresul Spartac a fost repartizată, în vederea sezonului 2019-2020, de către Federația Română de Fotbal, în seria a III-a din Liga a III-a, după două campionate în care am evoluat pe Bărăgan.

Această serie este una interesantă, dar și provocatoare, eforturile, în plan sportiv și managerial, fiind unele dificile. Vor fi acum deplasări ceva mai lungi și spre diverse puncte ale țării, seria acoperind un teritoriu geografic care se întinde din zona Brașovului până în Oltenia. Progresul Spartac este singura echipă bucureșteană a seriei, alături mai fiind încă două ilfovene, retrogradata CS Balotești (in reconstructie) și satelitul celor de la FC Voluntari. ACS SR Municipal Brașov, echipă a suporterilor stegari care dorește să reînvie spiritul FC Brașov, ar putea fi o contracandidată la promovare, daca isi rezolva problemele financiare. Din județul Brașov vom mai avea ca adversară pe Olimpic Cetate Râșnov. În județul Argeș este Unirea Bascov, echipă aflată la al doilea sezon în Liga a III-a, dar și Vedița Colonești, ale carei rezultate din pre-sezon o anunta ca o formatie redutabila. Astra II Giurgiu va evolua la Ploiești, iar din Prahova ne vom mai duela cu o echipă nou-promovată, dar care dispune de un buget suficient, CS Blejoi. Reprezentantele Dâmboviței în această serie sunt FC Pucioasa și CSM Flacăra Moreni, echipe incomode, dar nu de temut.

Trei formații va prezenta Doljul la startul seriei. Este vorba de nou promovata Tractorul Cetate, de ACSO Filiași și de Universitatea II Craiova. Satelitul Științei a fost așezat în serie diferită față de echipa lui Mititelu, tocmai din dorința de a nu mai exista probleme la meciurile directe, între suporteri.

Candidate certe la urcarea în liga secundă vor fi CSM Slatina și CSM Alexandria. Oltenii au un sprijin financiar masiv din partea județului, lucru valabil și în cazul teleormănenilor.

Seria se anunță, așadar, una complicată, cu cel puțin trei echipe al căror obiectiv este promovarea, precum și cu altele care pot încurca.

Sezonul va începe pe 24 august, iar tragerea la sorți pentru etape va avea loc luni, 12 august, la sediul FRF.

Juniorii participă la Cupa Bucureștiului

Asociația Municipală de Fotbal București a publicat programul ediției 2019 a Cupei Bucureștiului. Progresul Spartac participă la această competiție cu grupa 2008, meciurile de pe acest tablou urmând a se desfășura pe Stadionul Olimpic.

Luni, 12 august, de la ora 14.40, bleu-albațtrii vor evolua în fața celor de la New Stars, iar marți, ora 15.50, contra celor de la Pro Team C.

Miercuri, 14 august, ora 14.40, Progresul Spartac încheie meciurile din faza grupelor, cu o partidă în care opozantă va fi AFC Calcio C.

Mult succes!

Progresul Spartac va evolua în seria a III-a

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat joi, 8 august, componența celor 5 serii din Liga 3, sezonul 2019-2020.

Decizia a fost luată sub condiția menținerii Deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu privire la CSM Satu Mare în toate căile de atac.

Cele 5 serii sunt următoarele:

SERIA I: AFC Botoșani 2, ACS Foresta Suceva, ACS Șomuz Fălticeni, CSM Bucovina Rădăuți, CS Știința Miroslava, CSM Pașcani, FC Ozana Târgu Neamț, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, CS Aerostar Bacău, CSM Bacău, ACS Hușana Huși, ACS KSE Târgu Secuiescu, CSM Focșani 2007, ACS Suporter Club Oțelul Galați, CS Sporting Liești, ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați

SERIA a II-a: AFC Metalul Buzău, CS Făurei, ACS Dacia Unirea Brăila, CS Viitorul Ianca, ACS Recolta Gheorghe Doja, AFC Unirea 04 Slobozia, ACS Înainte Modelu, AS FC Agricola Borcea, ACS Mostiștea Ulmu, CS Medgidia, CS Podeidon 2 Mai Limanu, CSA Axiopolis Sport Cernavodă, CS Afumați, SC Popești-Leordeni, SC Fotbal Club FCSB SA 2, CS Tunari

SERIA A III-a: AFC Progresul 1944 Spartac, CS Balotești, SC FC Voluntari SA 2, ACS SR Municipal Brașov, ACS Olimpic Cetate Râșnov, ACS Unirea Bascov, AFC Astra 2, CS Blejoi, AS FC Pucioasa, CSM Flacăra Moreni, ACS Vedița Colonești M.S., CSM Slatina, CSM Alexandria, ACSO Filiași, Universitatea Craiova 2, CS Tractorul Cetate

SERIA a IV-a: U Craiova 1948 SA, CS Gilortul Târgu Cărbunești, ACS Flacăra Horezu, CS Viitorul Dăești, LPS Cetate Deva, CS Hunedoara, AFC Metalurgistul Cugir 1939, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ACS Poli Timișoara, ACS Dumbrăvița, AS Fortuna Becicherecu Mic, CS Șoimii Lipova, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, CS Național Sebiș, CS Crișul Chișineu Criș, ACS Progresul Pecica

SERIA a V-a: ACS Industria Galda, AFC Unirea 1924, CS Viitorul Șelimbăr, CS Luceafărul Oradea, CS Sânmartin, SCM Zalău, ACS Sticla Arieșul Turda, FC CFR 1907 Cluj SA 2, FC Unirea Dej, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, CSM Avântul Reghin, CSM Târgu Mureș, ACS Unu Fotbal Club Gloria, AFC Odorheiu Secuiesc, ACS Fotbal Comuna Recea, CS Minaur Baia Mare

Luni, 12 august, începând cu ora 15:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorți a programului competițional.

Prima etapă din noul sezon este programată pe 24 august 2019. Ultima din tur și din acest an va avea loc pe 30 noiembrie 2019, urmând ca Liga 3 să se reia pe 7 martie 2020.

Steaua – Mostiștea Ulmu în Cupa României

Așteptatul meci de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, Steaua – Mostiștea Ulmu, care până la urmă nu a mai avut loc, va avea totuși un episod. În turul al doilea al Cupei României, pe 14 august, cele două echipe se vor întâlni în Ghencea. Progresul Spartac stă și în această rundă, deoarece a avut clasare foarte bună în sezonul anterior, locul al treilea.

Iată tabloul meciurilor eliminatorii:

  • ASMS ACS Sănătatea Darabani (BT) – ACS Foresta Suceava (SV)
  • CSO Viitorul Liteni (SV) – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)
  • AS Unirea Mirceşti (IS) – CS Ştiinţa Miroslava (IS)
  • AS Viitorul Curiţa (BC) – ACS KSE Târgu Secuiesc (CV)
  • ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) – CSM Focşani 2007 (VN)
  • AS Avântul Zărneşti (BZ) – AFC Metalul Buzău (BZ)
  • CS Viitorul Ianca (BR) – CS Făurei (BR)
  • CS Victoria Cumpăna (CT) – ACS Pescăruşul Sarichioi Junior (TL)
  • ACS Bărăganul Ciulniţa (IL) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
  • ACS Înainte Modelu (CL) – SC Popeşti-Leordeni (IF)
  • CSA Steaua Bucureşti (B) – ACS Mostiştea Ulmu (CL)
  • ACS Viitorul Domneşti (IF) – CS Tunari (IF)
  • CSM Flacăra Moreni (DB) – AS FC Pucioasa (DB)
  • AS FC Precizia Săcele (BV) – ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)
  • ACS Ajax Botoroaga (TR) – CSM Alexandria (TR)
  • CS Real Bradu (AG) – ACS Vediţa Coloneşti M.S. (OT)
  • CS Cârcea (DJ) – ACSO Filiaşi (DJ)
  • CS Minerul Costeşti (VL) – ACS Flacăra Horezu (VL)
  • CS Inter Petrila (HD) – AFC Metalurgistul Cugir 1939 (AB)
  • AFC Voinţa Lupac (CS) – CS Hunedoara (HD)
  • CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (TM) – ACS Dumbrăviţa (TM)
  • ACS Progresul Pecica (AR) – CS Crişul Chişineu Criş (AR)
  • CS Naţional Sebiş (AR) – Gloria Lunca-Teuz Cermei (AR)
  • SC Olimpia MCMXXI Satu Mare (SM) – CSC Sânmartin (BH)
  • AFC Unirea 1924 (AB) – ACS Industria Galda (AB)
  • CS Floreşti (CJ) – FC Unirea Dej (CJ)
  • ACS Sticla Arieşul Turda (CJ) – CS Sănătatea SP Cluj-Napoca (CJ)
  • CS Măgura Cisnădie (SB) – ACS SR Municipal Braşov (BV)
  • CS Unirea Ungheni 2018 (MS) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
  • ACS Unu Fotbal Club Gloria (BN) – CSM Avântul Reghin (MS)

Meciurile subliniate pot însemna că învingătoarea de acolo este posibil să se întâlnească, în turul al treilea al Cupei României, cu Progresul Spartac. Indiferent de tragerea la sorți, bleu-albaștrii vor fi oaspeți în turul următor.