În dimineața zilei de 29 iulie, pentru a se evita canicula, Progresul Spartac București a susținut un nou meci amical, în compania formației de Liga a III-a, CS Popești-Leordeni. Conform protocolului, partida s-a disputat pe durata a trei reprize de câte 35 de minute fiecare. Locul de desfășurare ales a fost Stadionul Intergaz din Popești-Leordeni.
Progresul Spartac s-a impus cu scorul de 4-2 (2-0, 0-2, 2-0) la capătul unui joc antrenant, cu ritm, cu faze și cu goluri superbe. Progresiștii au deschis scorul prin Zaharia, în minutul 5, acesta șutând imparabil. Mingea a mușcat bara transversală pe muchia interioară, după care s-a dus în poartă. În minutul 20, băieții antrenorului Andrei Erimia și-au majorat avantajul după golul marcat de tânărul atacant Tudorache, la o centrare din extrema dreaptă, expediată de Georgescu.
Liniile s-au schimbat, ca la hochei, așa că în repriza de mijloc inițiativa a trecut de partea gazdelor. Deși amfitrionii au punctat de două ori, egalând situația pe tabela de marcaj, o fază memorabilă ne-a aparținut tot nouă. Donca a șutat din cercul median, din jumătatea proprie, mingea trecând foarte aproape de vinclul porții.
În ultima treime, băieții noștri s-au mobilizat și au reușit, spre final, să marcheze alte două goluri. Donca ne-a readus în avantaj, după care Stoian a transformat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.
Acesta a fost al doilea succes al săptămânii pentru Progresul Spartac, după victoria de acum câteva zile, 3-2 la Tunari.
Garnitura de bază, cu care s-a început partida amicală de la Popești-Leordeni, a arătat astfel: Răduță – Grigore, Parfeon, Neacșu, Matache – Frangu, Zaharia – Georgescu, Donca, Dițu – Tudorache.
Pe parcursul celor 105 minute de joc, în teren au fost introduși ceilalți componenți ai lotului, dar și câțiva jucători aflați în probe. Printre cei utilizați enumerăm pe Păun, Sandescu, Iliescu, Pârvu, Mincă, Boboc, Bigo, Stoian.
Vom reveni, într-un alt material, cu detalii referitoare la perioada precompetițională și la următoarele meciuri amicale ale echipei noastre.

felicitari.ati inceput bine pregatirile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumim! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană