Federația Română de Fotbal a stabilit programul juniorilor A și B. Astfel, în prima parte a campionatului, cele două echipe, U19 și U17, vor avea program comun și vor juca în cuplaj.
Progresul Spartac face parte din seria a șaptea, partenere de întrecere fiind următoarele formații: ACS Sport Team București, ACS Pro Team, ACS Victoria 2010 București, AFC Dunărea 2005 Călărași și AFC Municipal Dunărea Giurgiu.
La ambele categorii de vârstă regulamentul se prezintă identic. Se va juca în sistemul tur-retur, prima etapă fiind programată pe 19 august. Câștigătoarele de serii vor avansa în Liga Elitelor, U19 respectiv U17, în timp ce restul formațiilor vor continua parcursul în Campionatul Național U19 respectiv U17.
Antrenorul echipei U19 de la Progresul Spartac este Mihai Albu, în timp ce tehnician la U17 este Ciprian Tomescu.
Așteptăm cu mult interes debutul echipelor noastre juvenile în competițiile naționale.
