Echipele de juniori republicani ale AFC Progresul 1944 Spartac au susținut astăzi o etapă intermediară în deplasare, la Afumați, împotriva echipelor similare de la localnica CS.

În deschidere, la U19, Progresul Spartac s-a impus cu scorul de 2-0, după care, în meciul celor mici, U17, bleu-albaștrii au cedat cu 5-2.

De fapt s-a constatat aceeași situație ca și în week-end când dubla republicanilor a fost perturbată de o partidă de Liga a IV-a, care s-a disputat cu o zi înainte. Lipsa efectivelor necesare a făcut ca mulți dintre juniorii U19 să fie folosiți în meciul de seniori, consecința fiind că juniorii U17 au fost avansați la U19.

Conform regulamentelor în vigoare, un jucător junior, cu excepția portarului, nu poate fi utilizat în două jocuri la un interval de mai puțin de 48 de ore.

La juniori U19 Progresul Spartac are 16 puncte și ocupă locul 8, în timp ce grupa U17 se află pe locul 4 cu 28 de puncte acumulate.

Pe 29 aprilie, de la orele 12.00 respectiv 14.00, juniorii noștri evoluează pe teren propriu contra formațiilor similare de la Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon, în penultima etapă a Campionatului Național.

Mult succes mai departe!

Lasă un comentariu