Petrolul Ploiești a reușit promovarea matematică în liga secundă. Găzarii au învins în seria a III-a, pe CS Mioveni II, cu scorul de 3-1 (1-1). Pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, petroliștii au întors rezultatul, după ce echipa argeșeană deschisese scorul în prima repriză.
Astfel, cu 59 de puncte, Petrolul nu mai poate fi ajunsă de tandemul teleormănean alcătuit din FCM Alexandria și Voința Turnu Măgurele, echipe clasate și ele pe podiumul seriei.
Petrolul Ploiești se alătură, astfel, grupului de promovate din care deja fac parte ACS Șirineasa (Seria a IV-a) și Universitatea Cluj-Napoca (Seria a V-a). Disputa pentru accederea în Liga a II-a rămâne deschisă în Seria I, unde Aerostar Bacău a câștigat o deplasare grea, la AFC Hărman, cu 4-3. Băcăuanii s-au detașat, cu patru runde înainte de final, având 64 de puncte. Ei sunt urmăriți de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, 60 de puncte, respectiv Oțelul Galați 59 de puncte.
Așadar, în seria a II-a lupta pentru promovare este cea mai strânsă, Progresul Spartac și Farul Constanța fiind, după cum se știe, la egalitate de puncte, cu două etape înainte de finișul campionatului.
Progresul tot înainte!
foto: liga2.ro
