Nici nu s-au stins bine ecourile marii victorii din Cupa României, 2-0 cu Metaloglobus, care a conferit echipei noastre, Progresul Spartac, o superbă calificare, în premieră, în 16-imile de finală ale competiției.

Următoarea fază competițională se va desfășura, în funcție de televizări în special, în perioada 24-30 septembrie.  Echipele urmează a fi ordonate cu ajutorul a două urne valorice.

Astfel, în Urna A vor intra formațiile care în ediția 2017-2018 a Cupei României s-au calificat în faza optimilor de finală. Acestea sunt:  CSM Politehnica Iași, Universitatea Craiova, FC Botoșani, Viitorul Constanța, CS Mioveni, Gaz Metan Mediaș, Dinamo București, Hermanstadt, Astra Giurgiu, FCSB. S-ar mai putea califica tot din postura de cap de serie Universitatea Cluj și Chindia Târgoviște. Rezultă deci că Urna A poate varia între 10 și 12 formații, automat urmând a se modifica și volumul Urnei B, care va fi alcătuit din restul echipelor.

Deocamdată, în Urna B vor intra, cu siguranță, următoarele formații: Progresul Spartac, Dunărea Călărași, FC Voluntari, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Concordia Chiajna, CFR Cluj, CSM Slatina, Sportul Snagov, Dacia Unirea Brăila, Bucovina Rădăuți,  ASU Poli Timișoara (învingătoarea Ripensiei), UTA Arad, Energeticianul, Luceafărul Oradea, Academica Clinceni, Sporting Liești, Unirea Alba Iulia, Turris Turnu Măgurele, Rapid București, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc/Aerostar Bacău. dacă se vor califica, ACS Comuna Recea și Flacăra Moreni vor intra în componența Urnei B, care poate avea cel puțin 20 de echipe și cel mult 22.

La tragerea la sorți, care va avea loc la Casa Fotbalului, nu mai este utilizat criteriul geografic. Mai întâi se aleg perechile din urne diferite, apoi, după stabilirea acestor meciuri, 10, 11 sau 12, restul echipelor rămase în urna B sunt împerecheate între ele.

Întotdeauna, echipele de categorie inferioară păstrează avantajul terenului propriu, cu excepția cazului când jocul este televizat, iar condițiile de acasă nu permit acest lucru.

Din ecuația descrisă mai sus rezultă că putem aveam orice adversar, din ambele urne, indiferent că vorbim de CSM Slatina sau FCSB.

Un gând despre „Progresul Spartac în Urna B pentru 16-imile Cupei României

Lasă un comentariu