Mijlocașul progresist Mircea Donca (in fotografie, inconjurat de trei adversari, in turul precedent al Cupei, cu Metaloglobus) este un interlocutor special pentru rubrica acestei săptămâni. Motivul îl reprezintă faptul că exact în ziua meciului de Cupa României cu Universitatea Cluj, pe 26 septembrie, frumoasa vârstă de 22 de ani. Întrebat cum vede viața fotbalistică, Mircea Donca răspunde plin de entuziasm și optimism: ”Viața se vede foarte frumos. Am o întreagă carieră înainte. Chiar dacă rezultatele în campionat încă nu sunt satisfăcătoare, am încredere în colegii progresiști”.
Mircea Donca este unul dintre cei care poate avea o referință competentă cu privire la capacitatea de joc a clujenilor. Ardeleanul Progresului Spartac afirmă: ”Îi cunosc pe majoritatea componenților echipei Universitatea Cluj. Cu unii am fost coechipier sau adversar la juniori, împotriva altora am jucat când eram legitimat în liga secundă, la Olimpia Satu Mare. Clujul este o echipă foarte puternică, alcătuită din jucători valoroși. Și ei au avut evoluții oscilante, dar Cupa României a fost întotdeauna o provocare pentru ei. Anul trecut au ajuns în optimile de finală iar acum, pe lângă promovare, țintesc și un traseu cât mai lung în Cupă”.
Trebuie să ne speriem de aceste cuvinte? În niciun caz, argumentarea venind tot de la Mircea Donca: ”Noi avem șansa noastră, avem terenul propriu și publicul de partea noastră. Suntem dornici să facem uitat startul ratat de campionat și să scriem istorie, calificându-ne mai departe”. Avem și potențial pentru un rezultat mare? Cheia este tot la Mircea Donca: ”Rezultatele din acest start de campionat pot fi catalogate drept mincinoase. Am dominat aproape toate meciurile, dar ne-am lovit de un ghinion teribil. Nu am înscris la timp, iar acest lucru ne-a costat puncte importante”.
Un subiect superb alături de Mircea Donca este magnificul gol din Giulești. ”Acel gol, primul al nostru în sezon, are o încărcătură aparte. Este o execuție pe care am exersat-o de multe ori la antrenamente și mă bucur că mi-a ieșit chiar în Giulești. În tribune, la acel meci a asistat și tatăl meu, care este rapidist. Lui i-am dedicat golul. Păcat însă că nu am reușit să câștigăm, deoarece reușita mea individuală ar fi avut o altă greutate legată de un rezultat pozitiv”, afirmă Mircea Donca.
Partida cu Universitatea Cluj nu trebuie să eclipseze a doua deplasare a noastră în campionat, la Oltenița: ”Sezonul trecut, la Oltenița, am pierdut două puncte importante prin acel 0-0. Acum este momentul revanșei, mai ales că ne și trebuie un succes ca să spargem gheața. După aceea lucrurile se vor normaliza, dar ne trebuie victoria. Sigur că, în ordine cronologică și nu numai, vom aborda meciurile pe rând. Vă dați seama însă că un succes cu Universitatea Cluj ne obligă să jucăm doar la victorie și la Oltenița”, concluzionează Mircea Donca.
Absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității București, Mircea Donca și-a ținut promisiunea exprimată la precedentul interviu și a intrat la un curs de masterat, în cadrul aceleiași instituții, la specializarea ”Dezvoltare teritorială inteligentă”.
