
Victoria la scor-fluviu cu Sportul Chiscani, 8-0, a prilejuit o serie de aspecte inedite, pe care site-ul oficial al clubului nostru a căutat să le surprindă.
În minutul 63, mijlocașul Cadolar Curt l-a lobat pe portarul advers de la marginea careului, revenind astfel pe lista marcatorilor, cu cel de-al patrulea gol al bleu-albaștrilor. El nu mai înscrisese din tur, de la meciul cu CSM Oltenița. La doar câteva secunde după ce meleul bucuriei s-a încheiat, antrenorul Andrei Erimia a comandat schimbarea lui Cadolar Curt (foto).
Marcatorul a primit aplauze la scenă deschisă, salutând, la rândul său, galeria progresistă.
Interesant este că golul al cincilea, înscris de Cazaciuc în minutul 65, are și el o povestioară atașată. Cazaciuc era abia la a doua atingere de balon atunci când a scuturat plasa porții brăilene. El dovedește astfel reale calități de goleador, după ce a tranșat meciul cu Oltenița, în retur, atingând o singură dată mingea, la gol.
