Sâmbătă, 26 august, pe Stadionul Intergaz din Popești-Leordeni, în compania celor de la ACSM Oltenița. AFC Progresul 1944 Spartac debutează în liga a III-a.
Momentul este unul istoric pentru toți cei implicați în proiectul Progresul Spartac, după spusele antrenorului principal Andrei Erimia, care își completează astfel declarația: ”Este un debut pentru staff-ul tehnic, dar și pentru juniorii crescuți la club. Așteptăm nerăbdători și sperăm să fim surpriza plăcută a seriei, chiar dacă suntem nou-promovați la acest nivel. Dorim să creștem calitatea jocului prestat și să îi bucurăm pe toți cei care susțin culorile bleu-albastre. Pentru minunații noștri suporteri dorim să obținem cât mai multe victorii”.
