Unul dintre principalii artizani ai victoriei repurtate la meciul cu Agricola Borcea, scor 1-0, este portarul Iulian Răduță, cel care a apărat o lovitură de pedeapsă în minutul 14, atunci când scorul era egal.

Iulian Răduță s-a dus în dreapta, în plonjon, intuind direcția șutului. ”Îl cunoșteam pe Marin, executantul penalty-ului, deoarece fusesem coechipieri la Călărași. Știam că de regulă bate în dreapta portarului dar și, că fiind foarte tehnic, poate să întoarcă din gleznă. Am zis că am 50 la sută șanse dacă plec în dreapta și alegerea, după cum ați văzut, s-a dovedit a fi inspirată. Cred că apărarea acelui penalty a însemnat un moment psihologic. Mie ca portar mi-a dat aripi, iar coechipierilor din câmp le-a dat încredere că putem învinge”, spune goal-keeper-ul progresist.

Iulian Răduță a venit in iarna la Progresul Spartac, la recomandarea lui Alex Frangu. Portarul nostru are ștate vechi de serviciu la echipe foarte bune cum ar fi Viitorul Axintele, Dunărea Călărași sau Rocar București.  Fratele său, Lucian, a jucat vârf de atac la Rapid București.

”Consider că suntem pe drumul cel bun cu această echipă frumoasă, numită Progresul Spartac. Ne simțim bine în grup, jucăm fotbal cu plăcere, iar dacă avem și rezultate, totul este minunat. Cred că și noi, portarii, ne aducem aportul la randamentul echipei. Eu am fost, sâmbătă, la al doilea meci în sezon fără gol primit, după cel de la Chișcani. Este si meritul antrenorului de portari Mihai Dan, care ne pregătește cu multă atenție”, a mai adăugat cerberul progresist.

Un gând despre „Iulian Răduță: ”Îl cunoșteam pe executant”

Lasă un comentariu