Tradiţia se păstrează, se transformă, se moşteneşte, îşi schimbă numele şi forma, dar nu moare.
Cam asta pare să transmită situaţia actuală a celor două cluburi ce se vor înfrunta sâmbătă în etapa a 7-a a ligii a III-a. Înainte, ne numeam FC Naţional şi Farul, şi jucam în Cotroceni, respectiv pe stadionul Gheorghe Hagi.
Între 1993 şi 2007 am fost prezenţi, şi unii şi alţii, în fiecare sezon al diviziei A. Devenisem printre echipele emblematice ale României. Noi am avut trei locuri 2 şi trei finale de cupă, iar ei o finală de cupă.
Strict ca şi rezultate all-time, Farul este a 8-a echipă din România, iar Progresul/FC Naţional este a 15-a, informaţie luată din cartea „Fotbal în Parcul cu Platani”, a lui Valentin Căltuţ.
Acum, ne numim Progresul Spartac şi SSC Farul. Cum s-a ajuns aici, nu o să mai detaliem, am făcut-o deja de mai multe ori cu lux de amănunte.
Ei joacă la Techirghiol, iar stadionul nostru acasă încă nu a fost omologat. Acelaşi spirit, dar alte nume. Fără a mai putea juca pe stadioanele vechi, fiecare îşi caută un loc nou pe care să-l numească „acasă”. Aceiaşi oameni pasionaţi, dar susţinând alte echipe pe hârtie. Haterii spun că nu avem legătură cu echipele vechi, că suntem clone, sau alte bazaconii. Noi spunem că trăim vremuri complicate şi numele merită să fie purtat şi de acum înainte de către cei care refuză să stea deoparte, cei care îşi dedică o zi în fiecare weekend pentru a fi pe stadion. Asta este forma în care cluburile de fotbal pot fi ţinute în viaţă ACUM. Asta se poate face în prezent, şi pentru noi, cei care nu putem sta sâmbăta acasă, este destul. Cât despre ce ne rezervă viitorul… om trăi şi om vedea.
Unde mai pui că, înaintea meciului, cele două echipe ocupă locurile 1 şi 2?
Se anunţă un meci care nu trebuie pierdut de niciun suporter progresist!
Stadionul FCSB2 se află la 15 minute de mers pe jos de la stația de metrou Berceni (ultima staţie, fostă Depoul IMGB).
Se poate lua și un microbuz (418) care vă lasă în dreptul bazei sportive.
Detalii despre eveniment (inclusiv harta) găsiţi aici: https://www.facebook.com/events/1911182502429989/
Ne vedem pe stadion!
PROGRESUL SPARTAC, TOT ÎNAINTE!
(Articol preluat de pe Colectivul Progresul Spartac)


Înainte , adică din 1960 şi pînă 1994 se numeau Progresul Bucuresti si Farul Constența . Nu mai dati informații gresite sau numai cum vă convine vouă . Nu confundați voit Progresul Bucuresti cu celebra Progresul Spartak care are activitate între anii 1951 -1953 si mai nou 2014 -2017 . Este o mare diferență .
ApreciazăApreciază
Domnule Craciun, noi va respectam pentru dedicarea cu care sustineti de atatia zeci de ani culorile Progresului. Nu incercam deloc sa pretindem ca suntem altcineva decat suntem. Pe de alta parte cred ca orice observator obiectiv poate vedea ca acum, pentru prima data in noua ani, noi, asa ruda vitrega cum suntem, facem din nou sa se auda numele de Progresul in media centrala PENTRU FOTBAL, nu pentru scandaluri sau infrangeri cu 0-13 si 0-15!
ApreciazăApreciază
Sau masina 125 de la Aparatorii Patriei
ApreciazăApreciază
Forza Farul !
ApreciazăApreciază