
Progresul Spartac aborda în această vară Cupa României după o serie de 5 eșecuri consecutive (2021 v Chiajna, 2022 v Alexandria, 2023 v Tunari, 2024 v Popești, 2025 v Clinceni), victoriile istorice cu Rapid sau Steaua părând doar o amintire extrem de îndepărtată.
Rămasă și fără mai mulți jucători importanți din sezonul trecut (Grigore, Iacob, Teiuș, Costea), echipa bleu-albastră nu părea să emită pretenții la vreo performanță în competiția în care ajunsese de două ori până la faza șaisprezecimilor. Dar ceea ce a urmat va rămâne pentru mult timp în memoria comunității progresiste!
PROGRESUL SPARTAC – PROGRESUL FUNDULEA 2-0 (0-0)
Primul tur ne-a adus în premieră în fața unui alt Progresul din mijlocul Bărăganului, într-un meci jucat din fericire pe stadionul propriu din Intrarea Vrabiei. După o primă repriză destul de echilibrată, o superbă acțiune individuală a lui Andrei Ohaci îi dădea ocazia lui Nicolas Tong să înscrie pe respingerea portarului. Oaspeții nu au cedat, având și o transversală, dar în ultimul minut regulamentar un contraatac pe axa Belibrov – Dumitriu – Preda (toți nou-veniți) tranșează definitiv câștigătoarea.
AFC BOLINTIN VALE – PROGRESUL SPARTAC 1-3 (1-1, 1-1) – dupa prelungiri
În turul următor avem parte de o partidă doar aparent mai ușoară, formația de Liga a patra din județul Giurgiu abordând meciul cu mare ambiție în fața propriilor suporteri.
Deschidem scorul repede prin Dumitrescu, dar o neatenție aduce egalarea, iar în repriza a doua reușim să ratăm o cascadă de ocazii imense și ajungem în prelungiri. Eliminarea lui Istrate duce surprinzător la mobilizarea progresiștilor, care înscriu de două ori prin Belibrov, bine găsit de Dumitriu, și apoi prin Mirea, după o acțiune personală, și suntem în turul următor.
PROGRESUL SPARTAC – METALOGLOBUS 2-1 (1-1)
Plecăm cu șanse minime în turul trei în fața fostei prim-divizionare din Pantelimon, în fața căreia avem totuși ascendentul unei frumoase victorii în Cupă, obținută în urmă cu 8 ani.
Meciul începe practic de la 0-1 și pare că riscăm un dezastru, dar Darius Besca egalează rapid cu capul după un corner bătut de Ohaci și copiii Progresului prind curaj. Schemele de la corner concepute de Andrei Erimia creează panică în careul advers și duc în cele din urmă la un nou gol al lui Besca. Dar nu se poate să fie atât de simplu, iar la ultimul atac al meciului arbitrul dictează eronat penalty și cartonaș roșu pentru Dumitrescu, lovit de minge în umăr. Un gol acum ar însemna aproape sigur eliminarea, dar Ciontos salvează spre bucuria unui stadion plin și suntem în play-off!!
C.I.L. BLAJ – PROGRESUL SPARTAC 1-3 (1-1, 1-1) – dupa prelungiri
Din nou tragerea la sorți ne ajută să evităm numele grele din prima ligă prezente deja în această fază, dar ne trimite totuși în deplasare la un adversar puternic și motivat.
Deschidem scorul prin Ciprian Stanciu, după o gafă a portarului advers, dar gazdele egalează rapid și apoi presează în căutarea victoriei. Reușim să ducem meciul în prelungiri unde, din nou după un corner, tot Darius Besca ne readuce în avantaj. Într-un final tensionat, marcat și de câte o eliminare în fiecare tabără, ne desprindem cu golul lui Petre Marinescu din prelungirile prelungirilor și sărbătorim incredibila calificare în grupe alături de fanii care ne-au urmat în inima Ardealului!
Șirul de patru victorii care de care mai dramatică ne aduce în fața a trei noi partide cu adversari de top, Concordia Chiajna, Petrolul și U Cluj, în această ordine. Trei meciuri în care pornim cu șansa a doua, dar care ne dau ocazia să arătăm tuturor fotbalul generos și entuziast prestat de talentații copii ai Progresului!










