În interviul de după victoria dramatică de la Blaj, managerul Andrei Erimia a spus, inspirat, că prin acest rezultat – și de fapt prin toată campania din această vară fierbinte – s-a scris o nouă și frumoasă filă în povestea de zece ani a Progresului. Exprimarea a fost preluată și în cronica de pe liga2.prosport.ro și sună prea bine ca să nu o folosim și noi în titlu!
→ Anul ăsta, pe 3 septembrie, se fac 10 ani de când, pe stadionul Electromagnetica, debuta sportiv acest nou efort de relansare a culorilor bleu-albastre, și filele scrise în cartea Progresului Spartac în acești zece ani au fost multe. Atât de multe că ar fi mult prea greu să le amintim pe toate.
O să încerc să enumăr însă pe cele mai frumoase dintre ele. Totul a început cu acel 5-0 cu un Regal cu o trupă de excepție, care avea să treacă apoi în următorii ani cvasi-integral și prin curtea noastră, apoi victoriile de mare tensiune cu rivalii de la Progresul vechi – pentru ca primul an să se încheie cu promovarea epică de la Crevedia, povestită și răspovestită.
→ Anul 2 a venit cu un 4-1 cu Slobozia și un 7-0 cu Farul, cu speranța unei promovări miraculoase, dar și cu eșecul final, care mai doare și acum, la Modelu.
→ Anul 3 a fost anul victoriei cu 3-1 în fața Rapidului, pe un stadion din Intrarea Vrabiei umplut cum nu avea să mai fie vreodată. Și tot atunci am avut și prima aventură în Cupa României – victorii cu Afumați și Metaloglobus și eșec la limită în 16-imi cu U Cluj, viitoarea noastră adversară din grupe anul acesta – pe atunci încă divizionară secundă.
→ Anul 4 a fost din păcate anul Covid-ului și al acelui baraj urât cu Slatina – nu prea ne dorim să ne amintim nici de una, nici de cealaltă …
→ Următorul sezon a adus un Progresul cu un lot slăbit în fața Stelei care a marșăluit fără probleme spre promovare. Dar chiar și așa, s-a mai reușit o nouă victorie de răsunet în fața Rapidului, 3-2 în Cupa României după prelungiri, din păcate însă în fața unui stadion gol din cauza restricțiilor pandemice.
→ Și a venit anul al șaselea când – prinzând în sfârșit și un culoar mai favorabil – Progresul a dat lovitura și a urcat în liga a doua, de care fusese atât de aproape în alte două ocazii. Și în Cupă a fost o nouă performanță de răsunet, 2-1 cu Steaua, urmat de un nou joc excelent cu Chiajna, pierdut din păcate la penaltyuri.
→ Debutul la liga secundă a fost abordat de Progresul cu probabil cel mai puternic lot din istoria clubului, dar un start bun cu victorii la Timișoara și cu Brașov a fost urmat apoi de câteva ghinioane și un vrie redresat doar în primăvară, la timp totuși pentru a prinde barajul în fața unor cluburi importante ca Minaur, Ripensia sau Poli Timișoara. Un baraj tur retur cu Metaloglobus pierdut doar la lovituri de departajare în fața clubului care în numai doi ani ajungea în prima ligă cu o bună parte din jucătorii prezenți în fața bleu-albaștrilor!
→ Chiar dacă Progresul a rămas în cele din urmă și în sezonul următor în liga secundă, pierderea barajului ne-a costat scump, incertitudinea prelungită până după startul competiției nepermițând alcătuirea unui lot competitiv în timp util. Iar când totuși părea că se încheagă cât de cât o echipă, toate elementele (ghinioane, arbitraje, goluri luate în prelungiri, etc.) s-au coalizat împotriva noastră și ne-au făcut să încheiem anul cu doar o victorie și un egal în 26 de meciuri, deși probabil vreo 17-18 înfrângeri din cele 24 au fost la limită…
→ Sezonul 8 a început promițător, bleu-albaștrii părând gata să lupte din nou în barajul promovării. Dar pierderea în cel mai prost moment posibil a căpitanului și liderului echipei, Parfeon, coroborată cu un final incredibil al Vediței Colonești (club desființat apoi, șocant, în aceeași vară!!) au dus la pierderea poziției secunde în ultimul meci al sezonului.
→ Anul al nouălea a fost unul al supraviețuirii și al reconstruirii unei echipe – pentru prima dată de la înființare fără Danila Parfeon! – în jurul veteranului Stanciu, revenit pentru a încheia cariera în aceleași culori bleu-albastre în care și-a și început-o.
→ Și când părea că clubul, cu resursele financiare drastic limitate, nu mai poate emite prea multe pretenții la performanțe, a venit vara aceasta nebună, cu patru meciuri unul mai dramatic decât celălalt, în care copiii Progresului au reușit imposibilul – calificarea în grupele Cupei României! Cu copii de 16-17 ani grupați în jurul căpitanului Stanciu (golgheterul all time al clubului nostru devenit la 36 de ani fundaș central!) și celor trei „supraviețuitori” ai generației 2004, campioană națională de juniori – Ciontoș, Ohaci și Tong, s-a ajuns în faza grupelor unde urmează meciuri cu adversari de mare tradiție ca Petrolul și U Cluj.
Au fost momente superbe, în Vrabiei, la Bolintin sau la Blaj, care ne-au reamintit de ce iubim acest club modest de cartier – un cartier care începe în sfârșit să formeze o comunitate progresistă autentică, pe lângă galeria care ne-a rămas fidelă pe tot parcursul celor zece ani.
Și, ca să revenim la formularea din titlu, și la multele povești frumoase scrise în cartea Progresului în acești ani, de ce să nu visăm că cea mai frumoasă poveste din carte nu e de fapt una care nu a fost scrisă încă??
