In obisnuita sa conferinta de presa de joi, antrenorul Farului, Petre Grigoras, s-a referit la partida de sambata cu Progresul.
„Sa speram ca vom trece cu bine si de acest meci. Progresul Spartac nu a ajuns intamplator pe primul loc, are jucatori de calitate, chiar daca mai putin cunoscuti. Nu ne ingrijoreaza ca au cel mai bun atac din liga a treia, si noi puteam marca mai mult”. In continuare, antrenorul constantean s-a plans de problemele financiare de la club, declarand: „Dintre primele cinci clasate cred ca noi avem cele mai proaste conditii”.
Interesul suscitat de partida dintre primele doua clasate in seria a doua a Ligii a treia este unul foarte mare, numerosi suporteri ai constantenilor anuntandu-si prezenta la meci. Din pacate, vremea la ora derby-ului dintre Progresul si Farul se anunta una neprielnica fotbalului, cu ploaie si temperaturi de maxim zece grade.

