Unul dintre jucătorii tineri care s-a impus prin valoare și prin seriozitate la Progresul Spartac este Dănilă Parfeon. Folosit preponderent pe postul de fundaș dreapta, el l-a substituit pe Neacșu când acesta a fost accidentat ca fundaș central, dar a jucat și mijlocaș central.
Dănilă Parfeon a început fotbalul în Cotroceni, în urmă cu 10 ani, primul său antrenor fiind Andrei Erimia. Dănilă Parfeon a crescut constant și a ajuns să fie unul dintre cei mai buni juniori din pepiniera noastră. El a fost, de altfel, singurul junior titular în returul barajului de promovare, de la Crevedia.
Ca orice tânăr, Dănilă Parfeon are obiective îndrăznețe, dar în același timp tangibile: ”Visez să joc în Liga I, iar dacă asta se va întâmpla în tricoul Progresului, atunci bucuria mea va fi de două ori mai mare. Deocamdată însă trebuie să jucăm cât mai bine și să câștigăm puncte în acest tur de campionat”.
De câteva meciuri, compartimentul de apărare a început să funcționeze ireproșabil, lucru materializat prin patru meciuri consecutive în care nu am primit gol. Dănilă Parfeon încearcă să găsească o explicație: ”Ne-am adaptat cerințelor Ligii a III-a, iar echipa s-a omogenizat și a crescut. Am eliminat greșelile din apărare, motiv pentru care nici nu am mai încasat goluri”.
Tânărul născut la Babadag, în anul 1998, s-a maturizat poate prea repede după o dramă petrecută recent. El și-a pierdut tatăl chiar înainte de meciul cu FC Voluntari II. Lacrimile sale încă nu s-au uscat: ”Nu știu cum aș fi trecut peste acest moment dacă nu erau băieții. Progresul Spartac este o a doua familie pentru mine. Toți m-au încurajat și m-au susținut. Grație fotbalului și în special echipei Progresul Spartac am reușit să merg mai departe și să nu clachez după pierderea părintelui meu”.
Dănilă Parfeon este un jucător de viitor, muncitor și serios la antrenamente. Ultima frază a lui din dialogul pe tematică progresistă uimește încă odată prin luciditate: ”Am avut rezultate foarte bune, dar nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece. Urmează meciuri foarte grele pe care trebuie să le abordăm cu multă seriozitate. Dacă vom avea șansa să promovăm va fi foarte bine, dar până atunci trebuie să ne păstrăm plăcerea de a juca fotbalul apreciat de suporterii progresiști”.
Mai este ceva de adăugat după astfel de remarci? Evident că nu…

Eu as mai adauga totusi ceva.
Impresionant!!!
Sunt uimit ce echipa a fost creata acolo! Ceva ce nu am mai vazut de foarte multi ani. Aproape ca nu pot sa cred ca este adevarat. Dar stiu ca este adevarat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multa bafta . Ar fi minunat daca intr-un viitor apropiat progresul ar reveni in prim planul fotbalului romanesc, fie ca e Liga 1 sau 2. Ar fi o performanta extraordinara realizata prin multa daruire si munca. Si poate o palma pentru cei care cred ca banii dicteaza in fotbal si nu talentul si atasamentul fata de culori.
ApreciazăApreciat de 1 persoană