Dupa prestatiile neconvingatoare din ultimele doua intalniri, asteptarile privind jocul de la Buzau nu erau dintre cele mai optimiste. Cu cea mai solida defensiva din serie si obiectivul declarat de a nu pierde nici o partida pana la sfarsitul turului, cei de la Metalul se anuntau un adversar greu de depasit.
Si meciul a confirmat aceste asteptari, buzoieni luptand cu ardoare, dusa de multe ori peste limitele regulamentului, pentru un rezultat pozitiv. „Am incasat mai multe coate la Buzau decat in tot restul campionatului” ne-a declarat facand haz de necaz capitanul Progresului, Daniel Stoian, care a reusit de altfel ieri o partida excelenta. La aceasta s-a adaugat si grava eroare a arbitrului din min 52 cand a anulat absolut aiurea golul de 2-0 inscris din lovitura libera de Donca.
Gazdele au egalat apoi dupa un atac prelungit si pareau ca isi vor atinge obiectivul de a remiza contra liderului. Dar inspiratia lui Lixandru, care l-a servit ideal in 6 m pe Apostol, ne-a readus in avantaj, pe care l-am conservat eroic intr-un asediu de final cu portarul advers la noi in careu!
Toti cei care au fost ieri pe teren merita felicitarile si admiratia noastra. Iata ca, doar cu doua etape inainte de finalul turului, ne „agatam” in continuare de pozitia de nimeni sperata din fruntea clasamentului…
Progresul, tot inainte!


Noroc cu Apostol ala ca joaca bine!
ApreciazăApreciază