
Chiar daca pentru echipa de liga a treia sezonul oficial s-a incheiat, nu inseamna ca jucatorii pleaca deja in vacanta! Antrenamentele vor continua pentru inca patru saptamani, pana in 15 decembrie, pentru a reduce la o dimensiune rezonabila perioada de inactivitate din jurul Craciunului. Jucatorii eligibili vor evolua probabil si in weekend-ul viitor in ultima etapa de la liga a patra, in deplasare la Metaloglobus 2. Si vor mai fi probabil si ceva partide amicale, prima fiind deja stabilita pentru miercuri, de la ora 19, in Giulesti, cu Academia Rapid!
De altfel, antrenorul Erimia nu a putut rezista ieri si s-a deplasat la Buzau, pentru a asista la derby-ul Metalul – Axiopolis (1-1) remarcandu-l in mod special pe Fotescu, atacantul celor din Cernavoda (absent la jocul cu noi), „un jucator mult peste nivelul ligii a treia”.
