
Astazi s-au disputat mai multe partide amicale avand ca protagoniste fruntasele seriei a doua a ligii a treia.
Astfel, Unirea Slobozia a evoluat, in primul amical din 2018, in Capitala, in compania formatiei de liga a patra Carmen, pe care a invins-o cu 5-1, goluri inscrise de Buca, Stanescu, Nastase (2) si Comsa. Unirea Slobozia si-a pierdut in iarna unul din cei mai importanti jucatori, Toma, care a renuntat la fotbal, dar a adus un atacant de careu, R. Stanescu, de la Petrolul si un mijlocas, Cazan, care a avut sezonul trecut evolutii in prima liga pentru Juventus Bucureşti!
Tot la primul meci al anului s-a aflat si Axiopolis Cernavoda, care a dispus pe teren propriu de CS Medgidia, liderul ligii a patra constantene, cu 4-2, goluri inscrise de Fotescu, Moise, Moldoveanu si Cretu. Pentru invingatori a evoluat si Mihalache, pe care se pare ca cei de la Farul au renuntat sa il transfere din cauza unor probleme contractuale.
Deja la a doua partida amicala (foto) s-a aflat astazi SSC Farul Constanta, care a castigat la scor, 7-0, in fata Victoriei Cumpana, din liga a patra judeteana.
