
Pe pagina de facebook a celor de la baza sportiva Atermon, unde se desfasoara cantonamentul Progresului, a fost postata in urma cu cateva zile o poza interesanta, datand din anul 2012. Il recunoastem in ea pe antrenorul Andrei Erimia alaturi de un pusti din cadrul grupei 1999, aflata atunci in cantonament in aceeasi locatie. Pustiul intervievat este Andrei Grigore, care evolueaza acum pentru CSA Steaua, dupa ce ne-a fost adversar direct in mai multe dispute anul trecut in liga a patra bucuresteana sub culorile clubului Regal.
In textul fotografiei, explicatia data este: „Copiii au crescut mari. Unii dintre ei joaca acum in fotbalul mare, dar revin sa se pregateasca in centrul nostru!”. Din informatiile noastre, se pare ca din lotul actual aflat in Grecia, mijlocasul Cristian Georgescu a fost prezent si in deplasarea din 2012.

P.S. Privind din nou fotografia de mai sus, nu putem sa nu observam ca si antrenorul Andrei Erimia a mai crescut – atat ca varsta cat si din punct de vedere profesional, speram ca nu s-a gandit nimeni la altceva!
