Antrenorul principal al echipe Progresul Spartac a concluzionat stagiul de pregătire efectuat în Grecia, de către seniori. Andrei Erimia a afișat un optimism tonifiant la întoarcerea din Vechea Eladă, iar declarația de mai jos este sugestivă în acest sens:
”Stagiul din Grecia a fost excelent. Ne-a solicitat foarte mult, însă sunt mulțumit deoarece am avut condiții deosebite, iar vremea a fost foarte bună. Astfel, ne-am putut pregăti pe terenuri acoperite cu iarbă naturală, iar adversarii pe care i-am întâlnit ne-au fost cel puțin egali ca valoare și organizare. Ne-am putut testa potențialul și i-am putut vedea la lucru pe jucătorii nou achiziționați.
Echipele cu care ne-am întâlnit au demonstrat că au o știință a jocului mult peste media Ligii a III-a de la noi. Faptul că nu am avut câțiva jucători importanți la dispoziție, deoarece nu le-a permis programul să efectueze deplasarea, s-a compensat prin integrarea în planul de joc a no-veniților. Am avut cu noi zece juniori, pentru mulți aceasta fiind prima experiență la nivel de seniori, ceea ce este important. Noi nu dezvoltăm doar echipa de Liga a III-a ci aplicăm o concepție integrată de adăugare a valorii la fiecare dintre echipele AFC Progresul 1944 Spartac.
Am asistat și la un antrenament al celor de la PAOK Salonic, unde lucrează Răzvan Lucescu, lucru pozitiv pentru noi, iar ieșirea peste hotare consider că este de bun augur pentru lotul și spiritul progresist pe care încercăm să îl consolidăm în cadrul clubului”.
Andrei Erimia le-a oferit cititorilor noștri și o concluzie clară: ”Cantonamentul grecesc ne-a oferit măsura exactă a valorii noastre, dar și direcția clară spre care trebuie să ne îndreptăm ulterior. Îi felicit pe jucători pentru modul cum au răspuns la comenzi. Returul se anunță a fi foarte disputat, așa că avem nevoie de fiecare component al lotului, în formă maximă, la orice moment”.
