Ciprian Stanciu a inscris ieri pentru a treia oara consecutiv si a saptea oara in ultimele sapte partide (doar cu Traian a luat o pauza), ajungand la 20 de reusite, cu care este golgeterul seriei si, foarte posibil (din pacate nu avem o statistica oficiala), al intregului esalon al treilea. Pentru golul de ieri insa, 90% din merit ii apartine lui Lixandru, care a plecat din propriul teren intr-o cursa pe partea stanga, a trecut in marginea careului advers incredibil printre patru adversari si a trimis un sut-centrare pe care varful nostru l-a impins de la jumatate de metru in poarta goala.

Rivalul lui Stanciu, Constantin Clatinici, a prins insa rapid de veste si a inscris si el la putin timp pentru Modelu in deplasarea de la Traian cel de-al nouasprezecelea gol al sau, continuand duelul de la distanta cu golgeterul nostru.

Desi ii tinem desigur pumnii lui Ciprian sa castige aceasta batalie, marturisim ca nu ne-ar deranja absolut deloc chiar si un hat-trick al lui Clatinici etapa viitoare, contra Farului…

Lasă un comentariu