
Astazi s-a disputat primul tur al fazei nationale a Cupei Romaniei. Progresul Spartac nu a participat datorita pozitiei bune ocupate in clasament sezonul trecut si va infrunta in turul urmator cel mai probabil una dintre castigatoarele de azi.
Intrucat repartizarea in fazele initiale se face pe zona geografica, cele mai probabile adversare pentru progresisti ar putea fi Rapid (3-0 azi pe Giulesti cu Viitorul Domnesti – foto) sau CSO Bragadiru (victorioasa cu 3-0 in deplasare la Argesul Mihailesti). Alte adversare posibile dar cu sanse mai reduse ar fi reprezentantele judetului Calarasi (Borcea, Modelu si Oltenita), Pitesti (Bascov / Bradu – se disputa maine) sau Dambovita (Cornesti). In oricare din aceste variante, partida s-ar disputa pe terenul adversarilor, pe 15 august.
