În etapa intermediară, Progresul Spartac a obținut o victorie reconfortantă, 3-0 cu CSM Medgidia, echipă considerată capabilă de orice surpriză.

Succesul s-a conturat încă din primele minute, iar deschiderea de scor, survenită în sfertul de oră de început, nu este o întâmplare. Sistemul tactic utilizat preponderent în acest retur, 3-4-2-1, a dat din nou roade, revenindu-se la această formulă după meciul de la Făurei.

O remarcă oarecum paradoxală este următoarea. Deși scorul este categoric, în teren nu a fost o ofensivă exuberantă a bleu-albaștrilor, ci mai degrabă una moderată, cu atenție la orice detaliu. Acest joc foarte exact, bazat pe disciplină tactică și pase precise, a tocat echipa adversă, căreia permanent i s-au căutat punctele vulnerabile.

Pasele în adâncime, perfect sincronizate cu plecările atacanților de viteză, au fost elementele care au asigurat spectaculoase ruperi de ritm. Mijlocașii din zona centrală, Stanciu, Donca, Geană, s-au întrecut în astfel de lansări pentru zvârlugile din avanposturi. Condiția fizică a fost un alt reper al jocului nostru. Kilometrii alergați de progresiști au fost net superiori comparativ cu echipa oaspete, fapt care ne-a asigurat poziția de echipă dominantă, da capo al fine. Edificator este faptul că la 3-0 progresiștii alergau ca în primul minut și băgau alunecări pentru orice minge.

Mai trebuie menționat că pentru Cazaciuc a fost primul meci pe care l-a început din postura de titular.

Echipa a avut determinare, a avut atitudine, fapt care certifică munca susținută a tuturor. Până la urmă, pe final de campionat, când în general multe formații își pierd vlaga, Progresul Spartac pare a arăta o imagine contrară, peste media acestui eșalon.

Progresul tot înainte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s