Născut pe 7 martie 1939, Florin Halagian a jucat la Dinamo, Progresul, Pompierul București, Dinamo Pitești, Petrolul, Minerul Baia Mare, Politehnica București și Vagonul Arad.

Le-a antrenat pe FC Argeș, FC Olt Scornicești, Steaua, Universitatea Craiova, Victoria București, Dinamo, Inter Sibiu, FC Național, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul, Gloria Bistrița și CS Mioveni. A stat, de asemenea, pe banca naționalei României la un meci în 1979. Cu FC Național, Armeanul a obținut de două ori titlul de vicecampion național, in 1996 si 1997, fiind practic omul care i-a readus pe „bancari” intre protagonistele luptei pentru titlu.

A reușit să aducă cele două titluri de campioană din palmaresul lui FC Argeș, în 1972 și 1979, a câștigat trofeul cu Steaua în 1985 și din nou cu Dinamo, în 1992. În 2008 a fost decorat de președintele României la vremea respectivă, Traian Băsescu, pentru întreaga activitate cu „Meritul sportiv Clasa a III-a”.

Progresul Spartac transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Suntem alături de galeria înfrățită a celor de la FC Argeș, în aceste momente în care întreaga Trivale este în lacrimi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s