Seria a III-a a Ligii a III-a la fotbal este mai echilibrată, cel puțin în acest start de campionat, decât ne-am fi închipuit în vară. După consumarea a șase runde, nu există nicio echipă fără înfrângere, iar primele patru locuri sunt ocupate de formații cu linii aproape identice de clasament.

CSM Slatina, Flacăra Moreni, CSM Alexandria și Vedița Colonești, departajate în această ordine de golaveraj, au acumulat fiecare câte 13 puncte. Pe locul al cincilea se află Progresul Spartac, cu 11 puncte. Echilibrul este sensibil, o victorie reprezentând o veritabilă trambulină în actualul context. Campionatul este spectaculos, mai ales și că satelitul Universității Craiova a refăcut startul ratat și are tot 11 puncte.

Foarte probabil, între cele 6 echipe menționate, printre care și bleu-albaștrii, se va duce bătălia pentru promovarea în eșalonul secund. In acest sens, etapele care urmeaza vor fi decisive in a clarifica echipele care se vor desprinde in fruntea clasamentului.

Pentru progresisti, urmatoarele deplasari aduc intalniri consecutive cu trei dintre cele patru fruntase. Mai intai, sambata aceasta, la Vedita Colonesti, apoi peste trei saptamani la Slatina cu CSM, iar la inceputul lunii noiembrie la Flacara Moreni. La capatul acestei serii vom avea cu siguranta o imagine mai clara asupra capacitatii bleu-albastrilor de a se inscrie in lupta pentru primele pozitii ale clasamentului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s