Până în vară, Vedița Colonești era un nume obscur din Liga a IV-a județeană Olt. De altfel, echipa respectivă terminase campionatul de elită al Oltului pe un modest loc 11. Ambițiile locale, coroborate cu problemele celor de la Atletic Bradu, au condus către această cooperare surprinzătoare, care a transformat-o pe Vedița într-una dintre pretendentele la locurile fruntașe, în serie cu Progresul Spartac.

Pentru suporteri, distanța de la București la Colonești măsoară aproximativ 150 de kilometri. Accesul este relativ facil, Coloneștiul fiind pe șoseaua care leagă Piteștiul de Slatina, la 35 de kilometri de la ieșirea de pe Autostrada București – Pitești.

Echipa Vedița Colonești nu este finanțată direct de către Primăria și Consiliul Local Colonești, deși joacă sub auspiciile acestor foruri. Primarul din comuna Colonești, tatăl fostului fotbalist Mircea Stan, este cel care are acest proiect de mare ambiție și asigură funcționalitatea la parametri de performanță. De altfel, echipa are denumire completă Vedița Colonești M.S., extensia fiind reprezentată chiar de inițialele fiului susnumit. Stadionul din comuna Colonești a primit și el numele ”Mircea Stan”.

Fostul fotbalist Mircea Stan are 42 de ani și a jucat pentru echipe cum ar fi Universitatea Cluj-Napoca, Farul Constanța, FC Argeș, , FC Brașov, Zimbru Chișinău sau CS Mioveni, strângând peste 250 de meciuri în prima ligă.

Antrenorul formației este Iordan Eftimie, fostul fotbalist de la FC Argeș care a fost ulterior ani de zile antrenor la CS Mioveni, în liga secundă. Inițial, echipa tip utilizată de olteni avea următoarea configurație: Şerban – Preda, Savu, Negoiţă, Moise – Cincă, Aria, David, Bâră – Nilă, Dalu. După aceea a apărut și Cătălin Doman, cel care a marcat golurile victoriei etapa trecută, 2-0 la Blejoi.

Vedița Colonești are 13 puncte, golaveraj 8-4 după 6 runde și se află în plutonul fruntaș al seriei. Partida de sâmbătă, 5 octombrie, începe la ora 15.00, deoarece s-a ajuns în octombrie iar aceasta este ora oficială de disputare a meciurilor aferenta lunii de toamnă.

Ne așteaptă, cu siguranță, un meci foarte greu, împotriva unei echipe care a demonstrat că, mai ales pe teren propriu, este dispusă foarte greu să cedeze puncte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s