La 43 de ani şi jumătate, Robert Tufişi, fost portar de Liga 1, a revenit într-un meci oficial, la nivelul Ligii a 3-a. Vâlceanul a fost titular în poarta satelitului Universităţii Craiova în partida câştigată, vineri, în deplasare contra echipei secunde a celor de la FC Voluntari, scor 2-1, menționează liga2.ro.
Robert Tufişi a avut o evoluţie decentă, dar a scăpat totuşi mingea la golul prin care gazdele egalaseră, pe final.
Tufişi activează de doi ani la Craiova, fiind adus ca antrenor cu portarii la echipa a doua. După plecarea lui Mario Capece, italianul din staff-ul lui Devis Mangia, Tufişi a fost avansat la prima echipă, unde activează şi acum, alături de Martin Tudor, cel care a venit odată cu Victor Piţurcă, dar, în acelaşi timp, vâlceanul se ocupă şi de goalkeeperii de la satelit.
Victor Piţurcă nu a dorit să cedeze niciunul dintre cei doi portari de rezervă, Laurenţiu Popescu şi Andrei Marinescu, care merg de obicei la formaţia a doua, în timp ce juniorul Cătălin Preduţ era accidentat. Cum ceilalţi goalkeeperi de la juniori erau angrenaţi în etapele de la Liga Elitelor, antrenorul Universităţii II, Adrian Iencsi, a avut de ales între Robert Tufişi, care este încă legitimat la formaţia din Bănie, tocmai pentru astfel de cazuri de forţă majoră, şi juniorul Poenaru, tehnicianul mergând pe mâna primului.
Tufişi, care se menţine într-o formă fizică bună, apărase ultima dată în sezonul trecut, la Cozia Călimăneşti, în Liga a 4-a Vâlcea. El a fost al treilea portar ai lui Victor Piţurcă în campania de calificare la Euro U21 din 1998, primii doi fiind Bogdan Lobonţ şi Tiberiu Lung.
De-a lungul carierei, Tufişi a evoluat la echipe precum Farul Constanţa, UTA, Rocar Bucureşti, Gloria Bistriţa, Forex Braşov şi CSM Râmnicu Vâlcea, scrie sursa citată.
Echipa a doua a Universităţii Craiova este pe locul 3 în Seria a 3-a a Ligii 3 înaintea ultimei etape a turului, cu 27 de puncte, la patru puncte de liderul Progresul Spartac, cu care se va confrunta în runda care încheie anul.
În meciul dintre FC Voluntari 2 şi Universitatea Craiova 2, încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 2-1, au marcat Sebastian Ignat (83), respectiv Cosmin Dobre (35) şi Ionuţ Mitran (85).