Dan Potocianu

O frumoasă surpriză ne-a oferit Dan Potocianu, fostul fundaș central din Parcul cu Platani. Reșițeanul, care acum este observator al Ligii Profesioniste de Fotbal, monitorizează activitatea echipei Progresul Spartac, pe care, o încurajează să continue activitatea de performanță. Dan Potocianu a fost interesat de modul de organizare și de atmosfera din Intrarea Vrabiei, bucurându-se foarte mult să afle că ”atmosfera frumoasă și lipsa de presiune de acum se regăseau în Cotroceni și pe vremea când el juca acolo”.

Dan Potocianu a urat succes formației progresiste și este încântat că s-au păstrat culorile, dar și că suporterii consideră că Progresul Spartac are spirit congruent cu vechiul Progresul. Dan Potocianu a urat succes formației progresiste și a felicitat-o pentru titlul de campioană de toamnă. Fostul apărător progresist speră, în limitele neutralității impuse de funcția sa, să o vadă pe Progresul Spartac promovând în liga secundă.

Dan Potocianu a jucat în România numai la Progresul București, în afară de CSM Reșița. Pe prima scenă are 186 de meciuri și 7 goluri marcate, iar la Progresul/FC Național a fost de trei ori vicecampion național, în 1996, 1997 și 2002. A jucat și în cupele europene 8 meciuri aducându-și aminte cu mare plăcere de vremurile când împărțea vestiarul cu Dună, Ciobotariu, Olăroiu și ceilalți.

Dan Potocianu are o selecție în echipa națională a României, fiind, de asemenea, internațional de juniori și tineret. Dan Potocianu a fost protagonistul unui transfer în Elveția, unde a câștigat un titlu cu Servette Geneva.

Dan Potocianu a trecut și printr-o dificilă încercare de viață, el vindecându-se miraculos de leucemie.

Mulțumim Dan Potocianu pentru acest frumos cadou oferit progresiștilor!

PS: Discuția s-a purtat la meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani 3-1, moment în care s-a și surprins fotografia atașată.

Un gând despre „Dan Potocianu îi salută pe progresiști

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s