Conducerea AFC Progresul 1944 Spartac așteaptă deciziile care vor fi adoptate mâine, în ședința UEFA, în ceea ce privește derularea viitoare a competițiilor fotbalistice majore – Liga Campionilor, Europa League, Euro 2020. În funcție de acestea, forurile naționale vor trebui să adapteze calendarele interne.
În orice caz, progresiștii își doresc ca, într-o formă sau alta, Liga a III-a să nu se fi încheiat aici, pentru sezonul 2019-2020. Ținând cont de investițiile majore efectuate în infrastructură și echipă, ar fi demobilizator pentru noi să rămânem încă un an în Liga a III-a, fără să pierdem acest drept pe baza criteriilor sportive. Una este dacă vom fi învinși pe teren, dar eventuala înghețare a campionatului, fără promovare-retrogradare, ar fi evident o nedreptate.
Sperăm totuși să nu se ajungă în această situație și să existe măcar un baraj sau play-off care să ne propună șansa de a juca, în continuare, pe teren, pentru promovare. Altfel, singura varianta acceptabila este cea în care s-ar omologa actualul clasament, sau cel stabilit la finalul turului, caz în care am fi declarați campioni și am promova în Liga a II-a.