
Ieri a fost zi de sarbatoare in Intrarea Vrabiei, meciul demonstrativ dintre legendele Progresului din Cotroceni si Progresului Spartac marcand implinerea a 80 de ani de la infiintarea, la Rasinari, pe 10 mai 1944, a clubului originar Progresul.
Publicul numeros a avut ocazia sa revada nume de legenda ale “bancarilor” din cele mai diverse generatii, incepand de la jucatorii celebrei echipe din anii ‘60, Dumitru Baboia si Gelu Cristoloveanu (deveniti apoi exceptionali antrenori in cadrul centrului de juniori din Parcul cu Platani), trecand pe la capitanul marii echipe din anii 86-87, cand promovarea ne-a fost “interzisa” de Flacara Moreni si ASA Targu Mures, Mitica Bolborea, apoi eroii revenirii din “subteranele” diviziei C in 88-90 (Ionel Adam, Carol Marina, Eugen Stoian), atacantul de clasa al primilor ani ‘90 Florin Carstea, si jucatorii care au evoluat sub culorile bleu-albastre in ultimii ani dinaintea falimentului: Ovidiu si Claudiu Herea, Cristian Popescu, Alexandru Frangu, Florin Geana, Andrei Sava si Ciprian Stanciu.
In opt ani, clubul nostru, Progresul Spartac si-a creat deja si el “legendele” sale, de la grupul care a obtinut victoria istorica de la Crevedia pentru a rata in anul urmator “la mustata” o promovare de senzatie in fata Farului (Iulian Raduta, Cosmin Dedu, Adrian Neacsu, Daniel Stoian, Alexandru Nechita, Dragos Zaharia, Andrei Nemtescu), invingatorii Rapidului din 2018 (Eugen Lixandru, Ionut Tudorache), invinsii “barajului” faimos cu Slatina (Silvian Matei, Daniel Vlad, Giovanni Petcu, Mihai Sandru) sau chiar campionii U17 din 2021 reprezentati prin Nicholas Tong. Au mai intrat pe teren si antrenorii cu vechi state in cadrul Academiei Progresul Spartac (Robert Oancea, Mihai Albu, Mihai Ciparidis), managerul Andrei Erimia, dar si un membru al galeriei progresiste, Ionut Maruntelu, fost junior al clubului din Cotroceni, care si-a implinit cu aceasta ocazie visul de a purta macar odata tricoul “Progresului” alaturi de idolii sai, fie si intr-un meci demonstrativ!
Toti acestia au avut ocazia sa fie aplaudati din nou din tribune de o galerie progresista (intarita cu “fratii” de la FC Arges) in mare forma si sa isi aminteasca cu aceasta ocazie de vremurile bune si momentele de glorie traite in tricoul bleu-albastru al Progresului. Bine, pentru o parte dintre ei, inca jucatori activi, sezonul oficial nici macar nu s-a incheiat, Stanciu (Afumati) si Tudorache (Popesti) urmand a fi implicati intr-un duel direct saptamana aceasta in barajul pentru promovarea in liga secunda.

Multumim tuturor celor ce au fost prezenti ieri in Intrarea Vrabiei – legende, suporteri, juniori ai clubului, precum si tuturor celor care s-au implicat impreuna cu noi in organizarea acestui frumos moment aniversar! Pentru toti, dar si pentru cei si mai multi care, din diverse motive, nu au putut fi alaturi de noi, dar au Progresul in inima, avem datoria sa tinem sus, in continuare, steagul bleu-albastru. Progresul, tot inainte!
