A treia victorie consecutivă la limită

Cu victorii la limită, Juventus Torino a câștigat lo scudetto, avându-i în formulă pe Platini și Boniek. Progresul Spartac a demonstrat un pragmatism ieșit din comun și iată că a reușit să lege un șir de trei victorii consecutive, toate la limită (2-1 la Oltenița, 1-0 cu Popești-Leordeni – in fotografie – și 2-1 la Tulcea).

Chiar la limită fiind, victoriile aduc câte trei puncte fiecare, motiv pentru care saltul în clasament al belu-albaștrilor este unul consistent. Aceste succese ne-au adus aminte de o altă realitate.

De când există echipa Progresul Spartac, în actuala formă de organizare, nu am pierdut niciodată un meci oficial, indiferent de adversar, la mai mult de un gol diferență. Ne-a învins Regal în semifinalele Cupei României faza municipală, apoi în campionatul trecut am pierdut la limită cu Cernavodă și la Modelu.

În actuala campanie, enervantele eșecuri care ne-au dus la un moment dat în subsolul clasamentului, dar si cel din Cupa Romaniei, au fost, toate, ca un făcut, la limită. Culmea, de fiecare dată când am pierdut agonizant am jucat bine, iar în contrapartidă, victoriile la un gol diferență au apărut după jocuri în care Progresul Spartac nu a impresionat. Dar acesta este fotbalul, cu paradoxurile și, câteodată, nedreptățile lui. De asemenea, înfrângerile la limită, au venit de cele mai multe ori după goluri primite pe final de partidă.

Am omis din acest palmares meciul de baraj de acasă, cu Crevedia, pierdut la masa verde cu 3-0. Aceea nu a fost o înfrângere pe teren, ci una dictată de regulamente.

Progresul tot înainte!

Agendă progresistă 8-14 octombrie 2018

În perioada 8-14 octombrie 2018, echipele AFC Progresul Spartac au următorul program competițional:

12 octombrie

ora 15.00, Stadion Delta Tulcea, Delta Dobrogea Tulcea – Progresul Spartac, Liga a III-a

13 octombrie

ora 12.00, Stadion Daco-Getica, Daco-Getica – Progresul Spartac, juniori U19

ora 14.00, Stadion Daco-Getica, Daco-Getica – Progresul Spartac, juniori U17

ora 16.00, Stadion Coresi, Champions – Progresul Spartac, juniori 2004

14 octombrie

ora 9.30, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – Daco Getica, juniori 2005

Programul se completează cu meciurile de fotbal pe teren redus ale copiilor și juniorilor mici.

Mult succes tuturor!

Rezultate ale grupelor bleu-albastre de juniori

Echipele de juniori ale AFC Progresul 1944 Spartac București au susținut, și în acest week-end, mai multe partide oficiale.

La 2005 am cedat în fața echipei similare de la Pro Sport cu scorul de 9-0 (3-0). La 2004 însă, elevii antrenorului Mihai Ciparidis s-au impus cu scorul de 10-0 în fața celor de la AS Termo. Semnatarii golurilor progresiste au fost: Mihalache hattrick, Negoiță, Zamfir, Otaci, Raduly, Oancea și Uțoiu.

La grupa 2006 am obținut o victorie importantă, 3-1 cu FC R București. La ggrupa 2008, echipa noastră, Progresul Spartac, a pierdut cu scorul de 3-2 meciul cu AS Dan Chilom. Golurile progresiste au fost înscrise de Marinescu și Aron.

Mult succes tuturor mai departe în activitate!

Leo Boiangiu – victorie împotriva fostei sale echipe

Progresul-U_Cluj_0230

Mijlocașul Leonard Boiangiu a susținut sâmbătă un meci special împotriva fostei sale echipe, SC Popești-Leordeni. Fotbalistul nostru a evoluat timp de doi ani la echipa din județul Ilfov, fiind unul dintre cei mai buni oameni de acolo.

Leonard Boiangiu a evoluat însă fără trac în fața foștilor săi coechipieri, reușind să își atingă parametri obișnuiți. El a alergat mult, a muncit pentru fiecare balon, a dirijat faze și a fost util atât pe faza defensivă cât și în atac. Boiangiu este, în momentul de față, jucătorul constant de la mijlocul terenului de care are nevoie orice echipă.

Pentru Leo a mai existat un motiv de inhibiție, tatăl său, Valentin Boiangiu, fiind președintele celor de la SC Popești-Leordeni. În plus, Valentin Boiangiu a venit deseori să îl urmărească pe Leonard Boiangiu la meciurile Progresului Spartac, realizând astfel și un discret spionaj în vederea meciului direct.

Odată intrat însă în teren, progresistul Boiangiu a uitat de orice simpatie și a jucat așa cum trebuia să o facă, pentru culorile bleu-albastre, aducandu-si contributia la cea de a doua victorie in campionat, intr-un meci extrem de dificil.

Agendă progresistă 1-7 octombrie 2018

În perioada 1-7 octombrie 2018, echipele AFC Progresul 1944 Spartac au următorul program competițional.

6 oct

ora 11.45, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – AS Termo, juniori 2004

ora 12.00, Clinceni, ACS Pro Sport – Progresul Spartac, juniori 2005

ora 15.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – SC Popești-Leordeni, Liga a III-a

7 oct

ora 12.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – ACS Centrul de Performanță Rapid, Campionat Național U19

ora 14.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – CSA Steaua, Campionat Național U17

Programul se va completa cu meciurile echipelor de fotbal pe teren redus, care evoluează în campionatele municipale.

Mult succes tuturor!

Aprecieri din partea clujenilor

Imediat după partida de Cupa României, de săptămâna trecută, antrenorul principal al celor de la Universitatea Cluj, Adrian Falub, a fost invitat într-o emisiune de analiză la Look Sport.

Tehnicianul clujean a vorbit frumos despre echipa noastră, pe care a considerat-o a fi foarte puternică. Adrian Falub a spus despre Progresul Spartac că ”este o echipă bine organizată, care are jucători tineri, de potențial”.

Falub a mai adăugat că ”Progresul Spartac s-a motivat foarte bine și a fost greu de învins, cu un public incandescent”.

Clujenii ne-au urat succes în continuare, în campionat, dar și în proiectul social-integrat care se desfășoară sub titulatura ”Progresul Spartac”.

Dănilă Parfeon – ”Progresul Spartac este familia mea”

Artizanul interviurilor progresiste este, în această săptămână, apărătorul Dănilă Parfeon, impus la această rubrică după excelentele evoluții cu Universitatea Cluj și cu CSM Oltenița. Tânărul născut la Chișinău, în Republica Moldova, a declarat că ”meciul cu Universitatea Cluj a însemnat un vârf de carieră pentru mine. Consider că am avut un traseu excelent în Cupa României, în care am jucat contra a trei echipe de ligă secundă, incluzând și Afumațiul. În special meciul cu clujenii, care sunt o echipă încărcată de istorie, a fost un moment de vis, la care nu ne gândeam înainte de începerea sezonului. Regret totuși că i-am respectat prea mult și nu am crezut că îi putem elimina”.

Dănilă Parfeon s-a remarcat prin polivalență și prin disponibilitate la efort: ”Am jucat atât fundaș dreapta cât și fundaș central. Nu am neapărat un post preferat. Mă simt bine pe orice post din apărare și sunt gata să joc ce îmi cere antrenorul. Chiar la Cernavodă a trebuit să joc fundaș stânga și am făcut-o. Sunt dedicat pentru culorile bleu-albastre”.

În contextul celor de mai sus, ne reamintim de circumstanțele tragice în care am realizat precedentul interviu cu Dănilă Parfeon, după decesul tatălui său: ”A fost cel mai greu moment din viață prin care am trecut. L-am depășit grație unității de grup și faptului că Progresul Spartac este familia mea. Fotbalul și colegii mi-au făcut durerea suportabilă”.

Dănilă Parfeon a contribuit din plin la succesul de la Oltenița, pe care îl sintetizează în câteva fraze de bun simț: ”Am câștigat deoarece am jucat mai bine și am crezut în șansa noastră. Orice meci este greu, iar noi suntem conștienți de acest aspect. Cred că victoria a venit foarte târziu, deoarece noi am jucat bine, chiar foarte bine, în toate celelalte meciuri. Am avut însă ghinion și am ajuns abia în etapa a șasea să ne bucurăm de un succes. Dar de aici încolo s-a spart gheața și vor veni alte rezultate pozitive. Veți vedea”.

Un subiect special, în dialogul cu orice fotbalist, îl reprezintă aportul tribunei: ”Suporterii progresiști sunt minunați. Niciodată nu ne simțim abandonați, indiferent de rezultate. Îi observăm ce eforturi fac să ne fie alături și încercăm să îi răsplătim cu jocuri cât mai bune”.

Întrebat despre planurile sale de viitor, tânărul apărător bleu-albastru răspunde simplu și concis: ”Vreau să progresez cât mai mult în carieră. Să joc cu aceeași plăcere orice minut pentru Progresul Spartac. Nu în ultimul rând, doresc să trec examenul de bacalaureat și apoi să merg la o facultate”.

”Copilul de trupă” de la Progresul Spartac și-a cerut apoi scuze deoarece în curând începea antrenamentul echipei.

Îi mulțumim pentru cuvintele sincere și cuprinzătoare!

 

 

Rezultate ale juniorilor progresiști

Echipa de juniori 2005 Progresul Spartac a susținut un meci în cadrul campionatului municipal, cu Dinamo București, încheiat la egalitate, 1-1 (0-0). Golul nostru a fost înscris de către Mihai Coșeru.

La grupa 2004 am pierdut cu scorul de 2-1 partida cu Daco-Getica 2 București, deși am condus cu 1-0 grație golului semnat de către Andrei Otaci.

La grupa 2006 am cedat cu scorul de 6-0 în partida cu New Stars.

Turneu de fotbal feminin pe Progresul Spartac

În data de 1 noiembrie 2018, Stadionul Progresul Spartac va găzdui unul dintre turneele preliminare ale Ligii Naționale U15 de fotbal feminin. Toate cele șase echipe care se află în serie cu Progresul Spartac se vor reuni la baza din Intrarea Vrabiei, fiecare urmând să joace câte două meciuri.

La această categorie de vârstă, regulamentul prevede ca jocul să se desfășoare pe durata a două reprize de câte 20 de minute, terenul fiind amenajat între careurile mari ale suprafeței regulamentare. Porțile sunt de 5X2 metri, iar o echipă este alcătuită din 9 jucătoare.

Formația Progresul Spartac, care este antrenată de Gheorghe Marinescu va mai susține un astfel de turneu, oranizat de AFC Fair Play București, pe 25 octombrie. ,

De asemenea, echipa noastră de fete așteaptă concretizarea formulei competiționale și pentru campionatul municipal, acolo unde ne-am depus candidatura de participare.

Transmisiune laudativă la Radio România Actualități

Calificarea istorică în 16-imile de finală ale Cupei României la fotbal a însemnat o adevărată lovitură de imagine pentru AFC Progresul 1944 Spartac.

Partida cu Universitatea Cluj-Napoca a fost transmisă secvențial la postul public principal, Radio România Actualități. În imaginea atașată este surprins în acțiune reputatul comentator radio Răzvan Apostolescu, cel care a transmis de pe Stadionul Progresul Spartac.

Omul de radio a vorbit în termeni laudativi despre jocul bleu-albaștrilor, pe care nu i-a considerat cu nimic inferiori clujenilor. Citând din transmisiunea de pe unde hertziene, reiese că Progresul Spartac a avut ocazii, a jucat de la egal la egal cu Universitatea Cluj, diferența creionându-se după un penalty precedat de un fault în atac.

Răzvan Apostolescu a făcut referiri la istoria clubului nostru în transmisiunea directă, dar și la organizarea internă, numărul de grupe de juniori și copii și așa mai departe. S-a insistat mai mult pe Progresul Spartac, desigur, în condițiile în care numele Șepcilor roșii este mult mai cunoscut în rândul microbiștilor români. Comentatorul a citat site-ul oficial al clubului, dar și pliantul de meci editat cu această ocazie.

Aceasta a fost prima transmisiune radiofonică efectuată vreodată de pe Stadionul din ,Intrarea Vrabiei. Condițiile pentru realizarea acestui comentariu au fost improprii, Răzvan Apostolescu improvizând prin urcarea, alături de tehnicianul care l-a însoțit, pe acoperișul vestiarelor. De la Stadionul Progresul Spartac au fost câte trei intervenții în fiecare repriză, plus alte informații punctuale, de genul minutul și scorul.

De asemenea, Federația Română de Fotbal a comandat sosirea la stadion, pentru filmarea meciului, a unei echipe de cameramani cu aparatura necesară. Astfel a rezultat o transmisiune integrală deja încărcată pe Youtube  și care poate fi urmărită la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=lxS5M3_2REU&app=desktop

Semnalăm și faptul că alte instituții mass-media reputate, precum Gazeta Sporturilor și Liga2.ro au avut trimiși la fața locului, pentru reliefarea livetext a partidei.