Pe pagina de facebook a fanilor progresisti, Colectivul Progresul Spartac (fosta Progresul in Exil) a fost publicat astazi amintirea de mai jos. In masura in care vom avea aprobarea, vom prelua si episoadele urmatoare.
Suntem în pauza dintre tur și retur, în care vrem-nu-vrem, ne punem în cui pofta de meciuri.
Așa că, pentru a ne re-conecta puțin la atmosfera de campionat, începem un mini-serial cu 10 mediuri memorabile pentru noi suporterii, începând din anul 2003 și până în prezent.
Episodul #1:
În 2003, în noiembrie, după startul grupului organizat, caracterizat de dorința de a revigora susținerea echipei, am reușit să strângem într-un timp relativ scurt în jur de 100-150 de suporteri în Peluza Nord a stadionului Cotroceni, la fiecare meci acasă.
Totuși, la vremea aceea, deplasările rămâneau o necunoscută pentru majoritatea celor ce susțineau FC Național.
În etapa a 13-a (jumătatea lui noiembrie), din pasiune pentru ceea ce facem și pentru a da un exemplu celor ce stăteau acasă, am pornit la drum spre Galați chiar dacă eram doar 4 băieți.
A fost o depalsare cu peripeții, pe vremea aceea eram elevi sau studenți, bani de bilet de tren nu aveam, și trebuia să ne înțelegem cu nașul.
La stadion, paznicii au fost surprinși că am venit, căci clubul nostru anunța mereu în deplasări că nu vine nimeni de la noi, ceea ce crea o problemă suplimentară la intrarea în stadion.
Suporterii Oțelului (și ei în plină re-organizare și construcție a galeriei spre o peluză organizată) s-au comportat civilizat față de noi, nu am auzit niciun fel de injurii, și câțiva dintre ei chiar au venit la gard să ne felicite că am parcurs distanța în doar 4 oameni (poza e făcută de un suporter gălățean).
Scorul a fost 1-1, după ce Oțelul a condus mult timp cu 1-0.
La întors, am făcut un pic de turism prin oraș, am vizitat stadionul Dunărea și încă un stadion foarte apropiat (Galațiul are 3 stadioane MARI unul lângă altul), și am pornit spre gară. Drumul de întors a fost cu peripeții, căci nașul ne-a dat jos în gara Ianca, noi reușind până la urmă să-l convingem să ne accepte ca și pagaseri până la București.
Era începutul unei perioade frumoase din viața noastră. Din entuziasmul specific vârstei aveam o foarte mare dorință să arătăm tuturor că și FC Național are suporteri, fiind sătui să auzim peste tot că „nu ține nimeni cu echipa asta”.
Și, în mare, ne-a reușit!
Progresul Spartac 