
Daca aveti o senzatie de deja-vu citind acest titlu, este indreptatita: etapa trecuta am avut unul similar, doar numele diferind: Apostol in loc de Donca si Geana in loc de Boiangiu! Intrat la jumatatea primei reprize, dupa ce absentase, bolnav, cu Sportul Chiscani, Mircea Donca a avut o prestatie foarte buna, incununata cu primul gol al echipei, si care ar fi putut deveni excelenta daca finaliza mai inspirat actiunea sa individuala din minutul 72, la scorul de 2-2! Noul venit Leonard Boiangiu s-a luptat si el cu multa ambitie pe toata durata jocului, si dupa un sut de putin pe langa poarta in minutul 35, a reusit la jumatatea reprizei a doua golul egalizator.
Desi nu si-au trecut numele pe tabela, golgeterii echipei, Stanciu si Nechita, au fost pe rand, cu suturile lor respinse, la originea celor doua goluri ale echipei noastre. De altfel, a fost o etapa in care din topul marcatorilor seriei doar Clatinici (Modelu) a reusit sa inscrie, ajungand la un total de 12 goluri.
