img_2198

Serialul ”Interviuri progresiste” continuă cu un nou interlocutor. Rafinatul Mircea Donca a răspuns cu amabilitate interpelărilor noastre, după meciul foarte bun pe care l-a făcut la Slobozia.

Recapitulăm rapid ce s-a întâmplat la deplasarea din Bărăgan. Donca a început pe banca de rezerve dar a intrat în minutul 20, schimbând radical fața jocului. În repriza secundă a marcat primul nostru gol fiind unul dintre cei mai buni oameni de pe teren. Despre această evoluție, Donca sintetizează: ”Este greu și frustrant pentru orice fotbalist să fie pe banca de rezerve. Mă bucur însă că mi s-a dat credit și am putut fi util echipei, indiferent de postura în care ești distribuit de antrenor”.

Aportul lui Donca a fost semnificativ. El și-a redemonstrat numele de maratonist al echipei, participând, la mijlocul terenului, atât la faza defensivă cât și la cea ofensivă. ”Îmi place să joc și mijlocaș la închidere, dar și la construcție. Cred că de acolo vezi jocul foarte bine și poți alege opțiunile cele mai bune de pasare și de dezvoltare ulterioară a fazei de joc”.

Despre promovare, chiar daca suntem pe primul loc, Donca vorbește rezervat: ”Promovarea nu a fost niciodată un obiectiv în sine la Progresul Spartac. Conducerea nu ne-a impus nimic. Luăm fiecare meci în parte, îl tratăm ca pe o finală și apoi vom vedea unde ne situăm. Sigur că ne dorim promovarea, dar și dacă n-o vom obține nu este o tragedie”.

Ca orice sătmărean adevărat, Donca vorbește și despre echipa din localitatea sa natală: ”Îmi pare rău că a dispărut o altă echipă de tradiție și că la Olimpia Satu Mare, momentan, nu s-au mai găsit soluții de continuare. Acolo am debutat, la 18 ani și am multe amintiri frumoase. Poate odată echipa va reveni și o voi întâlni ca adversar, deoarece acum sunt jucător la Progresul Spartac și nu am timp de sentimentalisme”.

Mircea Donca, de departe cel mai bun pasator din echipă conform statisticilor, declară că adaptarea în Capitală a fost mai ușoară grație coechipierilor. ”Am fost primit ca într-o familie la Progresul Spartac. De aceea nici nu am resimțit cumva relocarea, iar atmosfera este cel puțin precum cea din liga secundă, de la Satu Mare. La noi, la Progresul Spartac nu există așa numitele bisericuțe. Suntem un grup foarte unit și ne ajutăm cu toții”.

Mircea Donca a avut un cuvânt de mulțumire și pentru suporteri. ”M-a impresionat atitudinea lor de la Slobozia. Nu a contat cât era scorul. Practic au făcut abstracție de tabelă și ne-au încurajat la fel în minutul 4, la 0-2, precum și pe final, când deja egalasem. Este indubitabil, avem suporteri minunați”.

Despre planurile sale de viitor, Mircea Donca a atins în fraze scurte, succinte, câteva puncte semnificative: ”În vară am licența. Sper să termin cu brio Facultatea de Geografie din cadrul Universității București și să fiu admis la studii de masterat. Sper să promovez cu Progresul Spartac la liga a II-a!.

Mult succes Mircea Donca alături de tricourile bleu-albastre!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s