Florin Geană, mijlocașul de 29 de ani al echipei noastre, a fost ”racolat” pentru deja tradiționala rubrică Interviuri progresiste. Cel mai important lucru pe care ni l-a spus Florin Geană, în timpul dialogului, se regăsește și în titlul acestui material: ”La Progresul Spartac este același spirit ca în Cotroceni”. Iar Florin Geană chiar este în măsură să afirme acest lucru și să efectueze comparații între cele două stări de spirit, prin prisma faptului că a început fotbalul la Centrul de copii și juniori al FC Național. ”Cred ca suporterii sunt liantul între cele două entități. Ei sunt cei care transportă spiritul progresist, adevărat, pe care l-am simtit încă de la debut. Ceea ce facem noi acum la Progresul Spartac nu este cu nimic diferit față de atmosfera de odinioară”, a completat Florin Geană.

După juniorat a mai evoluat, în cariera sa, la Clinceni și la Astra Giurgiu. Marele regret, până în momentul de față, este că nu a putut evolua în primul eșalon nici cu Astra nici cu FC Național, ghinioanele fotbalistice ținându-l în eșaloanele inferioare.

Geană a avut și anumite oscilații de formă, care i-au afectat randamentul. Inițial, pe parcursul carierei a fost folosit ca mijlocaș central. Antrenorul principal Andrei Erimia, sesizându-i calitățile bazate pe viteză, l-a mutat în bandă, iar în primul sezon de Liga a IV-a a marcat 20 de goluri, însă în vara anului trecut și-a pierdut din forma sportivă și astfel a cedat locul de titular. Acum, in retur, Geană, ca mijlocaș închizător, pare renăscut, fiind iarăși om de bază meci de meci la Progresul Spartac. Cum explică aceste fluctuații chiar interlocutorul ales: ”Cred foarte mult că locul meu în echipă este cel de mijlocaș central. Sigur că dacă antrenorul mă utilizează în bandă, pe stânga sau pe dreapta, nu refuz și încerc să dau tot ce am mai bun. Nimănui nu îi convine statutul de rezervă, dar și atunci când am pierdut echipa am înțeles că trebuie să mă pregătesc mai bine, să am răbdare și să îmi recâștig locul de titular. Important este să îți ajuți echipa și să rămâi la fel de unit cu colegii tăi, chiar dacă forma sportivă de moment te dezavantajează”. Pe de altă parte, Geană povestește și cum a depășit necazurile medicale: ”În prima etapă a campionatului de Liga a III-a, cu Oltenița, am suferit o entorsă destul de urâtă. Când am revenit nu mai eram același, din punct de vedere fizic în special. Am muncit mult pentru a ajunge la nivelul coechipierilor. Apoi, după excelenta pregătire din Grecia, am mai avut un ghinion teribil. Am fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Am suferit o contuzie gravă la tibia piciorului stâng, dar bine că a fost doar atât. Am trecut peste și cu ajutorul colegilor care permanent mi-au fost alături și mi-au ridicat moralul. Îi mulțumesc și antrenorului Andrei Erimia că a crezut în mine, mi-a dat credit și m-a titularizat”.

Florin Geană a răspuns cu un gol superb, în primul meci oficial, când a așezat la vinclu mingea contra celor de la Sportul Chișcani. Întrebat despre actuala echipă de la Progresul Spartac și despre promovare, Geană a comasat răspunsul în câteva fraze de bun simț: ”Avem o echipă foarte bună. Sunt jucători cu reale calități fotbalistice la noi și care au viitorul în față. Toți sunt ambițioși și își leagă ambițiile personale de obiectivele de grup, ale emblemei Progresul Spartac. Desigur că ne gândim la promovare. Cine n-ar face-o în locul nostru? Însă acesta nu este un obiectiv presant. Noi ne dorim să jucăm un fotbal de calitate, să atragem suporterii în tribună și să respectăm numele de tradiție al Progresului. Dacă toate acestea se întâmplă, rezultatele nu se pot lăsa prea mult așteptate”.

Mulțumim Florin Geană pentru cuvintele pline de esență… Progresul tot înainte!

Conducerea AFC Progresul 1944 Spartac îi urează lui Florin Geană, ca și tuturor care poartă nume de flori, onomastică fericită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s