După apariția de la Știrile Pro TV, Andrei Erimia, antrenorul echipei Progresul Spartac București, a fost prezent în studioul Sport Total FM în calitate de invitat al emisiunii „Trafic Sport”, moderată de Ionel Luțan.

Tehnicianul de 35 de ani le-a oferit ascultătorilor ultimele noutăți despre pregătirea viitorului sezon și a vorbit despre planurile de viitor ale grupării din Liga a III-a.

„În sezonul trecut, nu am reușit să ducem surpriza până la final și să promovăm în Liga a II-a. Dar a fost un sezon splendid.

M-aș bucura să cădem în seria din Liga a III-a cu Rapid, o echipă bună, și ar fi o provocare pentru noi. Noi știm destul de bine ce avem de făcut, chiar dacă s-a terminat pentru noi o etapă frumoasă, cu realizări. Am încheiat colaborarea cu anumiți jucători, precum Stoian Daniel, căpitanul echipei, și vom aduce alți jucători tineri, de perspectivă, care se pot pregăti zilnic. Din păcate, unul dintre tinerii jucători aduși din propria pepinieră s-a accidentat grav și va rata tot turul.

Am jucat două meciuri amicale, cu CFR Cluj II și cu ASU Politehnica Timișoara. Băieții s-au descurcat destul de bine și câțiva dintre jucătorii noi au confirmat. Vom mai juca un amical cu Carmen și cu alte chipe din Liga a III-a. Mai avem nevoie de un mijlocaș, un fundaș stânga și poate un atacant.

Primordial la noi este forța grupului, asta a contat la noi în sezonul trecut. Staff-ul de anul trecut este intact, cu atât mai mult cu cât lucrurile au mers bine. Ne-am propus să fim un club diferit față de ce se întâlnește la noi, iar continuitatea este foarte importantă. Nu știu dacă în acest sezon vom reuși să promovăm, dar în următorii doi-trei ani cu siguranță ne dorim asta.

Starea gazonului ne îngrijorează și sperăm să îl schimbăm în sezonul viitor.

Este o relație strânsă între club și suporteri, ei fac parte din viața clubului. Se organizează foarte bine, câțiva au fost prezenți chiar și la Timișoara, la amicalul cu ASU Poli”, a spus Andrei Erimia, în cadrul emisiunii „Trafic Sport”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s