Cu siguranta, un punct acumulat in trei etape nu poate fi considerat un start bun pentru cea mai buna echipa de pe locul doi din liga a treia de anul trecut.

Cauzele acestui inceput modest sunt multe si, chiar daca multe dintre ele pot suna a „scuze”, merita enumerate pe larg aici:

1. ABSENTELE extrem de numeroase, afectand jucatori importanti care ar fi evoluat ca titulari. Nu au evoluat in nici un meci A. Grigore, Parfeon, Curt Cadolar. Dupa primul meci (de fapt in timpul, la 1-0 pentru noi) l-am pierdut pe Apostol. Inainte de jocul cu Tunari s-a lovit Ditu. Pentru meciul de la Slobozia s-au mai adaugat la lista Lixandru (eliminat cu Tunari) si apoi Tudorache (accidentat la antrenament). Din aceasta lista de sapte, nu mai putin de 6 sunt din randul juniorilor, astfel ca cei trei titularizati la meciul de sambata erau SINGURELE optiuni ramase, dintre jucatorii care se pregatesc cu lotul de seniori! Spre comparatie, anul trecut, pe toata perioada turului, am avut o singura absenta de durata, cea a lui Georgescu.

2. PROGRAMUL dificil. Am inceput abrupt, cu un meci in fata celei mai puternice echipe din serie, unde am fost la zece minute de o victorie de rasunet! A urmat Cupa cu Afumati, apoi jocul cu Tunari, alta echipa puternica venita dupa victoria cu Petrolul, deplasarea la Slobozia, echipa de podium in fiecare an, si continuam in acelasi ritm: Cupa cu Metaloglobus, acasa cu Modelu dupa doar trei zile si o noua deplasare grea la Axiopolis. Coroborat cu subtirimea lotului (vezi pct 1), acest program pune o presiune foarte mare asupra jucatorilor de baza ai echipei.

3. TINERETEA lotului. Chiar daca nu mai folosim patru juniori titulari ca anul trecut, avem in primul 11, pe langa cei trei juniori, alti cinci jucatori de 21-23 de ani: Vlad, Leafu, Ghidurea, Donca si Boiangiu! Practic, doar trei jucatori (portarul Raduta, mijlocasul central Geana si varful Stanciu) pot fi considerati „veterani”! Lipsa de experienta poate fi facuta responsabila atat de concentrarea mai slaba pe final de joc cat si de ratarile din situatii foarte bune care ne-ar fi putut aduce vreo doua victorii in plus.

4. ARBITRII „timorati” la jocurile din deplasare. Cine urmareste site-ul nostru stie ca nu am criticat niciodata arbitrii. Suntem de parere ca nivelul arbitrajului in liga a treia este in general unul foarte bun, greselile fiind izolate si in nici un caz cu intentie. Dar, incepand campionatul cu doua deplasari dificile, pe stadioane cu public pasional, nu putem sa nu observam ca la fiecare dintre acestea au aparut unele erori mai mici sau mai mari in favoarea gazdelor (ieri, arbitrul a acordat corect si curajos un cartonas rosu si un penalty impotriva Unirii dar nu a mai indraznit sa fluiere si o a doua lovitura de la 11 m la fel de evidenta la scorul de 2–1 iar pe final a acceptat fara reactie trageri de timp jenante).

Multumim tuturor celor care ne sustin in aceste momente dificile pentru echipa noastra, care insa lupta cu daruire in fiecare meci pentru un rezultat bun. Suntem absolut convinsi ca drumul pe care l-am ales este cel corect si ca atunci cand muncesti cu pasiune roadele nu au cum sa nu apara!

Progresul, tot inainte!

Un gând despre „Misiune dificila pentru progresisti la startul sezonului

Lasă un comentariu