Invitatul rubricii săptămânale ”Interviuri progresiste” este Leo Boiangiu, singurul jucător care, în actualul sezon, a evoluat în toate meciurile.

Aceasta este, de altfel, și întrebarea care deschide dialogul, iar răspunsul lui Leo este sincer: ”Nu știam că sunt singurul care a fost utilizat în toate partidele, dar nici nu cred că este așa de important. Eu mă bucur că sunt sănătos și că îmi pot ajuta echipa, dar sunt convins că și alți colegi ar fi bifat toate meciurile, dacă nu apăreau accidentările”.

Leo Boiangiu este o mai veche cunoștință a antrenorului Andrei Erimia, cu care a lucrat încă de la juniori: ”Am venit și am acceptat această nouă provocare numită Progresul Spartac în primul rând pentru domnul profesor Andrei Erimia, cu care am lucrat la copii și juniori. De asemenea, cu mulți dintre colegi am jucat la juniori, așa că ne cunoaștem și chiar pot spune că Progresul Spartac, la momentul actual, reprezintă o echipă cât o familie”.

Boiangiu este tipul de jucător polivalent, care poate evolua pe orice post din compartimentul median. Mai mult, la jocul din prima etapă, cu Rapid, a jucat fundaș central. Iată cum explică însuți Leo Boiangiu această situație: ”Fotbalul este un joc pe care îl iubesc foarte mult. Performanța cere, în ziua de azi, polivalență și pregătire pentru orice situație. De aceea sunt gata să răspund oricând solicitărilor și să evoluez pe orice post mi s-ar cere”. Antrenorul Andrei Erimia remarca, după amicalul cu FCSB, că Boiangiu ar fi cel mai potrivit pe postul de mijlocaș dreapta, iar afirmația este confirmată chiar de către cel în cauză: ”Am fost folosit mijlocaș la închidere, mijlocaș ofensiv sau mijlocaș stânga. Este clar însă că am dat randament mai bun ca mijlocaș dreapta și cred că acesta este postul care mi se potrivește cel mai bine. Fac tandem bun cu Vlad, fundașul dreapta, însă cel care decide, în funcție de mai mulți factori desigur, este antrenorul Andrei Erimia”.

După șapte meciuri consecutive fără înfrângere, din care șase victorii, Progresul Spartac a avut o săptămână de pauză, după retragerea celor de la CSO Bragadiru. Le Boiangiu comentează această situație: ”Cred că această pauză forțată ne-a scos cumva din ritm. Avem 7 meciuri la rând fără înfrângere, în care am acumulat 19 puncte. Ne-ar fi convenit mai bine să jucăm, să mai punem trei puncte în clasament, decât să stăm. Sigur că amicalul cu FCSB a fost unul important pentru noi și fiecare a încercat să dea totul pe teren, dar este incomparabil cu un meci oficial”.

Leo își continuă ideea anticipând partida de la Afumați: Vom juca împotriva unei echipe foarte bune, care anul trecut era în Liga a II-a. Terenul advers este un alt inconvenient, deoarece de la Afumați se pleacă greu cu puncte. Sunt totuși optimist, deoarece avem o echipă foarte bună, în creștere de formă”.

Întrebat despre obiectivul din acest sezon, Leo Boiangiu surprinde: ”Cred că putem lupta din nou pentru promovare. Chiar dacă acum suntem în deficit de puncte în comparație cu primele clasate, eu sunt optimist. Dacă batem Rapidul în prima etapă a returului, atunci totul este posibil. Seria este echilibrată, iar lupta pentru promovare poate implica și Progresul Spartac”.

Despre suporteri, Leo Boiangiu vorbește în termeni laudativi: ”Avem o galerie excepțională care și-a dovedit din plin atașamentul în prima parte a sezonului, când am început mai greu. Ei ne-au arătat că ne iubesc și că sunt alături de noi indiferent de circumstanțe. Mă bucură și faptul că numărul suporterilor a crescut. Acest lucru înseamnă că suntem urmăriți și că lucrurile care se întâmplă la Progresul Spartac sunt corecte”.

2 gânduri despre „Leo Boiangiu: ”Progresul Spartac – o echipă cât o familie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s