A venit iarna, s-a întrerupt campionatul, așa că avem și noi timp să mai întoarcem, din când în când, filele istoriei. Se făcea că în anul 1954, tânăra, pe atunci, echipă Progresul Finanțe Bănci, promova în Divizia A, eșalonul de elită.

În același an, juniorii Progresului câștigau primul titlu din istoria clubului bancar. Într-o finală care a avut loc pe 24 octombrie 1954, Progresul se impunea la limită, 1-0, contra celor de la Metalul Câmpia Turzii.

Golul victoriei  fost marcat de către extrema dreaptă Constantin Cebuc, în minutul 32. Echipa tip utilizată în acea campanie de antrenorul Cornel Drăgușin a fost următoarea: O. Asan – Gh. Miligam, N. Peţenchi, M. Sitaru – R. Iordan, V. Nicolau – Ctin. Cebuc, Gh. Oncică, I. Vasilescu, Gh. Dragomir, M. Baniotti. 

Echipa de seniori, di acel sezon, arăta astfel: Gh. Popovic (T. Horwath) – Gh. Andrei, Al. Paraschiv, Dtru. Iordan – C. Tănase, Al. Ciocea (P. Dragomirescu) – T. Dima (V. Ivanovic), M. Smărăndescu I (D. Ursu), Tr. Peteu (A. Lăzărescu), E. Iordache, Fr. Kolossy. 

Revenind la juniori, investiția continuă în pepiniera proprie a mai produs rezultate ulterior. De exemplu, în 1964, juniorii progresiști vor ajunge din nou în finala Campionatului Național, unde au pierdut cu 2-0 contra Științei Cluj. Apoi, în anii 80, sub denumirea Progresul Vulcan, se va mai obține un titlu național la juniori.

Iarna este lungă, așa că vom mai avea timp să depănăm amintiri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s