Categorie: Istorie

Ani de zile, în pauza dintre tur și retur, echipele românești de fotbal de prim rang se strângeau în stațiunea italiană Norcia, acolo unde, datorită afluenței mari de echipe, în special est-europene, a ajuns să fie organizat tradițional și un turneu cu caracter amical.

FC Național, în anii 2000 una dintre cele mai puternice echipe din țară, a participat cu regularitate la Norcia Winter Cup. La ediția din anul 2000, formația bancară a reușit să și câștige trofeul, performanță care nu era chiar la îndemâna oricui.

Bleu-albaștrii au început cu un succes, 2-1 în grupe cu polonezii de la Zaglebie Liublin, după care au remizat, 1-1 cu Extensiv Craiova și au învins echipa bulgară Litex Loveci cu 2-0. Cu 7 puncte, formația noastră s-a calificat pentru sferturile de finală, unde a dispus de Wisla Cracovia, din Polonia, cu 2-0.

În semifinale, FC Național a depășit-o pe puternica CSKA Moscova (Rusia), cu 3-2. Finala a însemnat un nou succes bancar, 1-0 cu Astra Ploiești, unicul gol fiind marcat de atacantul Sabin Ilie, în minutul 23. Sabin Ilie (foto) a fost desemnat și golgeterul turneului, cu 7 reușite.

Antrenori erau Mihai Stoichiță și Mihai Stoica, iar grupul de bază era alcătuit din Vintilă și Cr. Munteanu portari, Radukanov, carabaș, Curt, Ad. Matei, Falub, P. Marin, Iordache, Caramarin, Pigulea, Axinciuc, Radu Niculescu, Liță, Coman, Savu, Dună și Sabin Ilie jucători de câmp.

Cum în pachetul de premiere pentru câștigarea turneului italian era și o reducere substanțială pentru anul următor, FC Național a mai mers odată la Norcia, și în 2001, dar fără a reuși să își apere trofeul.

Un mare progresist, Valentin Căltuț, autorul istoriei în două volume a clubului progresist, a plecat ”din tribuna progresistă”, la data de 12 august.

Valentin Căltuț este autorul unor valoroase cercetări legate de geneza bleu-albaștrilor, el fiind și un apropiat al AFC Progresul 1944 Spartac, club pe care l-a apreciat pentru efortul de a menține vechea tradiție progresistă.

Cu regret, așadar, anunțăm dispariția unuia dintre ultimii mohicani din Parcul cu Platani.

Drum lin Valentin Căltuț!

În sezonul 1960-1961, o formație de Divizia B, proaspăt promovată în acel eșalon, Sticla Arieșul Turda, reușea deosebita performanță de a cuceri Cupa României, într-o finală pe Stadionul republicii din București, învingând Rapidul cu 2-1. Astfel, trofeul, deținut până atunci de Progresul București, care îl câștigase în 1960, și-a mutat domiciliul pe malurile Arieșului, în județul Cluj.

Din acea echipă turdeană, portarul Vasile Suciu a scris mai târziu istorie la echipa națională de juniori a României, cu care, în 1962, a cucerit titlul continental.

Interesant este că în formația turdeană, antrenață de fostul internațional Ștefan Wetzer la vremea respectivă, evolua mijlocașul Dionisie Ursu, care avea 29 de ani și jucase în Divizia A, la Progresul București, fiind cel mai experimentat fotbalist din lotul proaspetei deținătoare a Cupei României.

Dionisie Ursu, în calitate de căpitan al echipei din Turda, va fi apoi destinatarul unei mulțimi de scrisori de felicitare, care au venit din toate colțurile țării. Una dintre ele, avându-l ca expeditor pe bucureșteanul N. Rusescu, rămâne memorabilă. Scrisoarea având data poștei 30 noiembrie 1961, aflată în colecția familiei Ursu, ne spune că Rusescu era suporter progresist și că îi felicita pe turdeni pentru câștigarea prețiosului trofeu Cupa RPR. De asemenea, N. Rusescu îi avertiza pe turdeni să trateze cu maximum de seriozitate participarea în Cupa Cupelor, fiind încă sub impresia celor trăite la meciul dintre Progresul și Leixoes, din aceeași competiție.

Mai târziu, Federația Română de Fotbal a refuzat celor de la Turda posibilitatea de a juca în Cupa Cupelor, în sezonul 1961-1962.

Actualmente, Sticla Atieșul Turda evoluează în Liga a III-a, având, pentru sezonul următor, ambiții de promovare în eșalonul secund.

 

Luceafărul București a însemnat un proiect unicat în fotbalul românesc. Inaugurat în anul 1978, Centrul Național de Fotbal propunea comasarea tinerilor jucători din țară, sub forma unei echipe de club. Juniorii de la diverse categorii de vârstă urmau să primească școlarizare, cazare, masă și antrenamente de performanță. Roadele acestui proiect ambițios nu au întârziat să apară. Medalia de bronz de la Campionatul Mondial din Australia 1981, ori alimentarea naționalei României ani de zile cu jucători de valoare, reprezintă efectele pozitive ale experienței Luceafărul.

Ideea a pornit în 1976. De fapt, era doar o reconfigurare a ceea ce s-a întâmplat în 1962. Atunci, după ce naționala României de juniori cucerise titlul european, s-a înființat bunica Luceafărului, Viitorul București. cei mai talentați tineri au jucat un tur de campionat în Divizia A, după care echipa s-a desființat.

Oficialii Federației Române de Fotbal au trimis, în 1976, mai mulți antrenori de juniori în țară, să efectueze selecții. În colectivul tehnic s-au aflat și doi dintre reputații antrenori din sectorul juvenil, ambii progresiști: Ioan Kluge și Nicolae Gorgorin. După aceea, Aurel Măndoiu a fost numit la cârma selecționatei UEFA 81, formată din jucători născuți în 1962 sau mai tineri. Din nefericire, Măndoiu nu a mai fost menținut în funcția de antrenor și pentru turneul final din Australia.

Printre primii selecționați la Luceafărul s-au aflat și doi fotbaliști progresiști, ambii născuți în 1963, deci componenți ai lotului UEFA 82. Este vorba de portarul Constantin Gîrjoabă și de mijlocașul Emil Stoica. Progresul, sub comanda lui Gheorghe Cristoloveanu, cu cei doi fotbaliști în echipă, câștigase titlul la juniori mari, 1-0 cu FCM Baia Mare, în vara lui 1978. Gîrjoabă va ajunge și în lotul de la Antipozi, fiind medaliat cu bronz la Campionatul Mondial.

Luceafărul alinia echipe în mai multe competiții naționale. Cei mici, din clasele a IX-a și a X-a, jucau în campionatele de juniori republicani. Cei din clasa a XI-a evoluau la Divizia C, iar cei de clasa a XII-a jucau în Divizia B. Meciurile de la seniori ale Luceafărului nu se contabilizau în clasament, iar formațiile care dădeau jucători la lotul Luceafărul nu mai erau obligate, conform regulamentului, să folosească un jucător junior în teren.

Foarte frumoasă a fost partida din ediția Diviziei B 1979-1980 dintre Progresul și Luceafărul, câștigată de bleu-albaștri în Cotroceni, cu 1-0.

Proiectul Luceafărul a fost copiat de francezi, care au inițiat faimosul centru juvenil de la Clairefontaine. De asemenea, Federația Română de Handbal a imitat Luceafărul și a creat centre de excelență care au adus succese majore pe semicercuri, la Rm. Vâlcea (masculin), respectiv Sf. Gheorghe (feminin).

Luceafărul București s-a desființat în 1984, motivele fiind și acum neclare. Pretextul a fost existența unor lipsuri la… magazia de echipament.

 

La 6 februarie 1954 asupra României se abătea urgia albă. Cantități mari de zăpadă au căzut în câteva zile, iar viscolul puternic a ridicat troiene de zăpadă și de cinci metri în Capitală.

Evident, activitatea fotbalistică a fost afectată de terenurile înghețate și pline cu zăpadă, așa că fotbaliștii progresiști nu au putut relua la timp antrenamentele. Atunci se juca în sistemul primăvară-toamnă, începutul campionatului fiind în primele luni ale anului. Fără antrenamente în picioare, fotbaliștii bancari au mers la Arad, în perioada 1-14 martie 1954, pentru un turneu de baraj ca să promoveze în prima ligă. Celelalte participante au fost Metalul Câmpia Turzii și ICO Oradea.

Chiar fără antrenamente consistente, progresiștii s-au prezentat onorabil. Rezultatele lor în triunghiularul arădean au fost următoarele: 1-1 și 0-0 cu Metalul Câmpia Turzii, 0-0 și 0-1 cu ICO Oradea. Sub numele de Spartac Finanțe Bănci București, echipa noastră a terminat pe locul al treilea turneul de baraj, cu trei puncte acumulate.

În luna aprilie a lui 1954 are loc schimbarea de denumire, din Spartac în Progresul București. Apoi, în campionatul Diviziei B, Progresul va defila și va promova la pas, a doua clasată fiind Progresul Sibiu, la 7 puncte distanță. Tot în 1954, dar în toamnă, echipa de juniori Progresul București va deveni campioană națională, sub comanda lui Cornel Drăgușin, după o finală pe Giulești cu Metalul Câmpia Turzii, scor 1-0.

Amintiri…