Federația Română de Fotbal a publicat normele noului sistem de clasificare a academiilor de juniori. După cum se știe, Progresul Spartac acordă o importanță deosebită sectorului juvenil, curtea clubului nostru fiind populată de mulți copii și juniori care îmbracă tricoul bleu-albastru.

FRF a demarat procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, care are peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor de fotbal europene.

Clasificarea introdusă în fotbalul juvenil românesc se bazează pe criterii clare, evaluate pe o scară de la 0 la 4, și va duce atât la dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.

OBIECTIVELE PROIECTULUI
• Creșterea permanentă a nivelului fotbalistic din România prin dezvoltarea asistenței în formare și competiție pentru cei mai tineri jucători
• Asigurarea standardelor de calitate la nivel de management și sportiv pentru cluburi astfel încât părinții să poată opta pentru cel mai bun cadru adaptat talentului copiilor
• Îmbunătățirea continuuă a infrastructurii fotbalistice la nivelul cluburilor pentru a furniza jucătorilor și spectatorilor facilități de nivel înalt
• Consolidarea integrității și creșterea nivelului calitativ al competițiilor de copii și juniori organizate de FRF
• Fixarea unui reper la nivel de personal tehnic și administrativ, infrastructură, facilități sportive, rezultate și educație pentru academiile din România

PROCEDURA DE EVALUARE
Procedura de evaluare va acoperi 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.

Fiecare categorie va fi evaluată pe o scară de la 0 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

DOMENII PONDERE
1. STRATEGIE ȘI FILOZOFIE 10,6 %
2. ECHIPE ȘI JUCĂTORI 12,1%
3. STAFF TEHNIC 19,4%
4. STAFF SUPORT 6,8%
5. ANTRENAMENTE ȘI MECIURI 9,7%
6. INFRASTRUCTURĂ ȘI FACILITĂȚI 20,8%
7. REZULTATE 20,6%

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s