Meciul cu CSM Medgidia, câștigat de progresiști cu scorul de 3-0, a fost unul special pentru mijlocașul Florin Geană.

Veteranul de 30 de ani a debutat, la fostul FC Național, tot așa, în prima decadă a lunii mai, într-un meci de liga secundă, contra celor de la CS Otopeni. Iată cum își amintește Geană acel moment: ”A fost un vis. Jucam cu sufletul pentru echipa din Cotroceni. Corneliu Papură m-a promovat la prima garnitură, dar de debutat am debutat pe 10 mai 2009, contra Otopeniului, cu Denis Șerban antrenor. Apoi s-a mai schimbat odată tehnicianul, venind la echipă Basarab Panduru”.

Dialogul cu Florin Geană ne prilejuiește și rememorarea precedentului său interviu pe care l-a acordat site-ului oficial al clubului, în care vorbea despre ”același spirit ca și în Cotroceni, la Progresul Spartac”.

Florin Geană, revenind în actualitate, a prins din nou echipa, ca titular în compartimentul median, de patru etape încoace. ”De la meciul cu FCSB am revenit în primul 11. Ca să fiu sincer, în toată cariera mea m-am împăcat destul de greu cu statutul de rezervă. Nu am comentat însă niciodată deciziile antrenorilor. Faptul că am fost rezervă nu m-a dezarmat, ci m-a ambiționat. M-am pregătit la fel și acum mă bucur din nou de plăcerea fotbalului”.

Florin Geană a dat o pasă superbă la meciul cu Medgidia, pentru golul de 3-0. Noul sistem tactic impus de Andrei Erimia, 3-4-2-1, este considerat foarte eficient de către mijlocaș: ”Dacă sistemul este productiv și aduce puncte, atunci înseamnă că este bun. Personal mă simt foarte bine în acest modul tactic, care ne permite, fiecăruia dintre noi, să ne manifestăm din plin. În plus, bazat pe o pregătire fizică adecvată, sistemul permite permanent dublajul și cooperarea între noi. De aceea, cred eu, Progresul Spartac arată altfel”.

Invariabil, o discuție pe tematică bleu-albastră, cu Florin Geană, merge către sezonul trecut. Interlocutorul își mușcă buzele cu obidă, dar în același timp găsește puterea să zâmbească și să vorbească detașat: ”Meritam promovarea. A fost un sezon excepțional. Departe de așteptările inițiale și de obiectivul salvării de la retrogradare. Am luptat cu o echipă de tradiție, cum este Farul Constanța. Am cedat, dar nu cred că am fost cu nimic mai prejos. Am învățat multe din acel sezon, iar acum, dacă jocul echipei place și este eficient, se datorează și campionatului trecut. Da, am ratat accederea în liga secundă, dar eu aș trece acel campionat la capitolul pozitiv”.

Majoritatea timpului, actualmente, este dedicat culorilor clubului Progresul Spartac de către Florin Geană. În afara antrenamentelor pe care le efectuează cu coechipierii, el este și antrenorul unei grupe de copii. A refuzat alte oferte profesionale extrafotbalistice, tocmai pentru a se concentra total la fotbal și pentru Progresul Spartac.

Florin Geană dorește să mulțumească tuturor celor care sunt implicați în proiectul bleu-albastru: ”Fac parte din grupul de pionierat constituit la Singureni. De asemenea, am jucat la FC Național, în Cotroceni. Sincer, mă bucur că avem o conducere și un investitor atât de dedicat, cu suflet de suporter și, foarte important, dezinteresat de vreun aspect material. Andrei Erimia este un antrenor cu un potențial enorm, care muncește cu drag, zi și noapte, la Progresul Spartac. Mai avem și niste suporteri excepționali. Deocamdată puțini, dar cu o conduită ieșită din comun pentru tribuna fotbalului românesc”.

Concluzia materialului este și ea una dintr-un decor aparte. Cuvântul de încheiere îi aparține lui Florin Geană: ”Am fost solicitat, alături de Ciprian Stanciu, să dau simbolic lovitura de începere a meciului de old-boys dintre Progresul și Rapid, care va avea loc în deschiderea jocului cu Afumați, ocazionat de aniversarea a 75 de ani de la infiintarea clubului din Cotroceni. Sunt deosebit de emoționat de acest gest și de propunere. Este o împlinire pentru orice progresist”.

3 gânduri despre „Florin Geană – la 10 ani de la debutul pentru FC Național

  1. După acest interviu cred că oricine își va da seama,daca mai era nevoie,de ce Progresul Spartac este o echipă aparte în fotbalul nostru.Progresul Spartac se bazează pe oameni cu caractere puternice,loiali,ambitiosi si modesti,jucatori care nu pun pe primul plan interesele materiale ci plăcerea pentru fotbal.Felicitari,Florin Geana!Sa te vedem pe teren mult timp de acum încolo!

    Apreciază

  2. Excelent articol, doar două mici corecturi se impun: data exactă a meciului de debut al lui ”Bebiță”, cu CS Otopeni, este 4 mai 2008, iar la acea dată echipa deja revenise la denumirea care a consacrat-o, Progresul București.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s