Carmen, campioana Municipiului București, va susține returul barajului de promovare în Liga a III-a, contra celor de la Mostiștea Ulmu, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17.30, pe Stadionul Romprim din București.
Grație rezultatului din tur, 3-3 în județul Călărași (foto), Carmen are prima șansă, echipa bucureșteană fiind calificată la scorul de 0-0, în minutul 1 al returului. În cazul în care va fi din nou 3-3, se vor juca prelungiri și, la nevoie, se vor executa lovituri de departajare din punctul de pedeapsă.