Ineditul start de sezon 2019-2020, pentru Progresul Spartac, a fost sintetizat cum nu se putea mai bine de către Ciprian Stanciu, purtătorul banderolei de căpitan al echipei noastre. Ciprian Stanciu a vorbit deschis despre o mulțime de aspecte care, astfel, capătă o altă lumină.

În ordinea cronologică a evenimentelor, Ciprian Stanciu consideră că ”sunt avantaje și dezavantaje după mutarea noastră în seria a III-a. A fost o decizie neașteptată din partea FRF, dar până la urmă trebuie să ne demonstrăm valoarea indiferent de adversar. Dezavantajul major este că toate echipele, cu excepția celor de la FC Voluntari II, sunt o necunoscută pentru noi. La fel însă, este un avantaj că nici ei nu ne cunosc și le putem oferi surprize. Sunt unele deplasări mai lungi, dar nu vom căuta scuze pentru a motiva eventualele eșecuri”, a subliniat căpitanul progresist.

În aceeași cheie s-a exprimat Ciprian Stanciu și despre victoria obținută la masa verde cu Brașov: ”Ne-ar fi plăcut mai mult o victorie pe teren. Știm ce frustrant este să nu poți organiza un meci pe teren propriu, așa că nu ne-am bucurat de răul brașovenilor. În plus, dacă am fi jucat la Brașov am fi căpătat ritm și poate altul ar fi fost rezultatul de la Moreni. Pe de altă parte, este clar că puține echipe vor învinge la Brașov, deci să spunem că, din acest punct de vedere, suntem favorizați pentru că am luat trei puncte importante în clasamentul adevărului. Însă repet, victoria pe teren este incomparabilă cu una decisă în birouri”.

Din frazele de mai sus a reieșit un oarecare motiv legat de prestația din meciul de Cupă, pierdut de Progresul Spartac în fața celor de la Flacăra Moreni, cu scorul de 3-1.  Vizibil stânjenit, Ciprian Stanciu se gândește cum să explice suporterilor un meci mai puțin reușit: ”Am vrut să mergem mai departe. Mai ales după parcursul bun din sezonul anterior, când am jucat cu Universitatea Cluj. Poate că formula de echipă, cu mai mulți jucători noi, nu a dat randamentul scontat. A fost și primul meci, un adversar greu, incomod, care și-a dorit victoria. În fine, vrem să uităm acel meci, chiar dacă eliminarea timpurie din Cupa României ne doare. Sperăm să ne revanșăm în campionat”.

Ajungem însă și la primul meci efectiv din campionat, victoria cu 2-0 în fața celor de la CS Balotești. Ciprian Stanciu a marcat un gol superb, cu un șut sănătos de la distanță. Ca un veritabil lider, asumă însă meritele acelei reușite tuturor: ”Faza întreagă a fost superbă. Am avut o succesiune de 7-8 pase, după care eu am șutat. Mi-am dorit să marchez și mi-am propus atunci să înscriu. Sunt faze exersate la antrenament care sperăm să devină o rețetă a casei”.

Ciprian Stanciu afișează un optimism moderat când vine vorba despre promovare: ”Bătălia va fi acerbă. Sunt multe echipe bune, iar campionatul este lung și greu. Este o provocare de anduranță. Pe noi ne obligă blazonul și suporterii să ne stabilim obiectivul promovării. Dar nu ne gândim până acolo, ci la următorul meci. Luăm lucrurile pas cu pas și ne propunem mereu să câștigăm meciul următor care, se știe, este cel mai greu. Dacă reușim să legăm acum în start de campionat 4-5 victorii la rând, atunci lucrurile vor sta altfel”.

Întrebat despre cum s-au acomodat noii veniți, căpitanul progresist oferă un răspuns de lider veritabil: ”Este imposibil să păstrezi formula intactă de la campionat la campionat. De aceea trebuie să fim pregătiți pentru schimbări de lot. Este bine că deja s-a conturat un nucleu de valoare, veritabil progresist. Părerea mea este că deja în vestiarul Progresul Spartac domină un spirit unic, iar cei nou veniți au avut parte de același tratament ca și predecesorii lor. I-am ajutat, eu și cei mai vechi, să se integreze și să atingă randamentul maxim cât mai repede”.

Pentru Ciprian Stanciu, primăvara lui 2019 i-a adus un alt punct de inflexiune în carieră: startul muncii de antrenor la cea mai mică grupă de copii de la Progresul Spartac. Cu ochii plini de bucurie, căpitanul din teren vorbește efervescent despre noua sa postură: ”Este cel mai frumos să lucrezi cu copiii. Simt cum mă deconectez. Probabil contează foarte mult că sunt și eu tată, am doi copii mici, iar acest spirit patern se adaugă la antrenamentele pe care le conduc. Sunt conștient că mai am foarte multe de învățat, că sunt la început de drum, dar mă voi dedica la fel ca și pe teren muncii de antrenorat. Avem copii foarte buni, care vin regulat la ședințele de pregătire și care merită toată atenția din partea noastră. Paradoxal, deși acum petrec mai multe ore pe teren, paralel cu antrenamentele și meciurile de la echipa mare, mă simt mult mai bine și cu funcția de antrenor asumată”.

Ciprian Stanciu are, după cum se știe, un trecut progresist în spate. Într-o frază îl sintetizează: ”Am jucat la 16 ani în prima ligă, la FC Național. Am cinci meciuri în eșalonul de elită. Cred că a fost cel mai frumos fotbal din întreaga mea carieră. De aceea am ambiția personală de a promova cu Progresul Spartac, pentru a merge din nou la alt nivel calitativ”. Ciprian Stanciu are și o poveste interesantă legată de una dintre cele mai în vogă echipe din fotbalul actual, Viitorul Constanța, deținătoarea Cupei și a Supercupei României: ”Am fost semnatarul contractului cu numărul 1 la echipa lui Hagi. Era și acolo un proiect ambițios în acea perioadă, în Liga a III-a, care seamănă cu ce facem actualmente la Progresul Spartac. Dacă atunci am plecat de la Viitorul Constanța, acum sunt hotărât să mergem până la capăt. În particular, experiența și atașamentul față de culorile bleu-albastre mă obligă să fiu și să doresc să fiu un model de conduită și de pregătire pentru culorile bleu-albastre”.

Legat de cele afirmate mai sus, Ciprian Stanciu răspunde, în completare, la o altă întrebare care vizează rolul de lider: ”La Viitorul eram un lider. La fel și la Progresul Spartac. Banderola mă ajută și mă responsabilizează. În calitate de căpitan al echipei ai un rol determinant pentru coechipieri, relația cu staff-ul, cu suporterii, cu arbitrii, practic cu toată lumea. Personal consider că mă onorează, dar mă și obligă acest post de căpitan-model”.

Se apropie meciul cu Spania, din preliminariile Campionatului European 2020, iar Ciprian Stanciu nu scapă ocazia de a ura tricolorilor, pe această cale, mult succes în perspectiva calificării. Finalul de dialog se duce tot în marja tematicii progresiste: ”Meciul cu FC Pucioasa este unul foarte greu. Echipele de provincie sunt extrem de incomode, mai ales în propriul lor fieff. Cum spuneam, sunt și o necunoscută pentru noi, așa că abordăm meciul cu maximum de seriozitate și de concentrare. Mergem la victorie, aceasta fiind abordarea pentru toate meciurile pe care le disputăm”.

Concluziile au fost deja creionate de un progresist adevărat, cum este Ciprian Stanciu, care, suplimentar, este și un partener de discuție mai mult decât agreabil și concis în exprimare.

Progresul, tot înainte!

2 gânduri despre „Ciprian Stanciu: ”Vreau să fiu un model pentru culorile bleu-albastre”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s