Președintele FRF, Răzvan Burleanu a clarificat câteva precizări legate de remodelarea configurației competițiilor naționale fotbalistice, în funcție de deciziile UEFA. Astfel, în conformitate cu cele stabilite de forul continental, sezoanele interne se vor încheia la 28 iunie 2020, în loc de 1 iunie 2020, cum era inițial planificat. Sezonul 2020-2021 ar urma, în acest context, să înceapă la mijlocul lunii iulie, ceea ce înseamnă o vacanță de vară foarte scurtă. Turneul final al Campionatului European din această vară se mută peste un an, o măsură similară fiind luată și în ceea ce privește Copa America.

De asemenea, s-a propus către FIFA ca planificatul Campionat Mondial al Cluburilor din 2021, într-o formulă nouă, cu 24 de echipe la start, să fie amânat un an.

Revenind pe plan intern, Burleanu a înaintat ca termen optimist de reluare a competițiilor sportive data de 22 aprilie, iar scenariul cel mai pesimist ar fi jocurile vor reîncepe abia la 13 iunie. În funcție de situația de sănătate publică din țară, dar și de măsurile impuse de autorități, jocurile se pot relua, fără spectatori în primă fază. S-a creat deja un grup de lucru, la nivelul FRF, cu reprezentanți ai tuturor eșaloanelor, care discută despre comasarea meciurilor rămase și reconfigurarea într-o formă acceptabilă a restului de sezon, pentru toate diviziile și grupele de vârstă.

Conform lui Burleanu, activitatea tuturor loturilor naționale este suspendată pe termen nelimitat. Președintele de la Casa Fotbalului a mai anunțat și că procedura de licențiere și de clasificare a academiilor va fi una flexibilă, ținând cont de evenimentele petrecute. O altă măsură corelată cu UEFA ar fi reconfigurarea săptămânii fotbalistice, în sensul în care meciurile din campionatele interne pot avea loc în zilele lucrătoare, iar cele din cupele europene în week-end. Totodată, conform acestei scheme, au fost deblocate orele oficiale de Liga Campionilor și Europa League, astfel încât pot fi programate meciuri din campionatele interne la aceleași ore.

Răzvan Burleanu a mai anunțat și că pe perioada decretării stării de urgență se suspendă cursurile de instruire și perfecționare organizate sub egida FRF. Până în momentul de față, singurul turneu fotbalistic care nu pare a fi afectat de Covid-19 este cel olimpic.

Vom reveni cu amănunte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s