Managerul Andrei Erimia a dorit sa faca si el, pentru site-ul nostru, un rezumat al primului sezon ca antrenor la Progresul Spartac, clubul pe care l-a fondat si pe care l-a adus acum in pragul promovarii in liga secunda. Iata mai jos varianta sa asupra “povestii” progresiste:
“Era a doua vara pentru mine. A doua vara la rand cand cautam insistent si chiar disperat solutii pentru a continua cu Progresul, pentru a continua activitatea cu grupele de juniori dupa ce fuseseram nevoiti sa parasim unitatea militara de pe Soseaua Magurele care ne fusese baza de antrenament in perioada post Cotroceni.
Vara trecuta facusem minimaratoane pe culoarele Politehnicii incercand sa materializez niste promisuni pompoase. Au ramas doar promisiunile si potecile facute de mine in Politehnica. Vara asta, insa, am avut noroc. Asa cum uneori lucrurile bune se intampla fara sa te astepti, am reusit sa cunosc un vechi suporter progresist care a vrut (si a si putut) sa ajute, sa gasim un stadion pe care sa-l modernizam pentru a avea o “casa” si sa inscriem echipa formata “peste noapte” din “seniorii Singureni” si “juniorii progresisti” in liga a IV-a cu gandul clar de a promova. (Toate aceste evenimente merita un capitol aparte doar pentru a povesti cum intr-un timp foarte scurt am reusit impreuna sa punem bazele unei povesti frumoase…dar asta cu alta ocazie).
In cel mai puternic sezon de liga a patra din ultimii ani de pana atunci, am reusit sa castigam detasat competitia, dar cele 18 puncte avans fata de locul 2 s-au pulverizat si s-au transformat intr-o diferenta de un punct la play off. In perioada de transferuri din iarna echipa s-a intarit cu trei jucatori care si acum reprezinta clubul cu mult succes – Stanciu, Donca si Raduta.
Playoff-ul a fost castigat aparent categoric, cu trei victorii din trei meciuri si un singur gol primit in ultimul minut din ultimul meci, insa nu a fost chiar asa de simplu simplu… Am avut de rezolvat trei probleme destul de dificile inainte de inceperea primului meci din play off. Prima a fost gestionarea starii de frustrare din cadrul grupului provocate de faptul ca diferenta de 18 puncte s-a transformat ca prin magie intr-un singur punct inainte de primul meci din play off si tot ce am realizat intr-un sezon se putea pierde foarte repede. Am apelat la orgoliul jucatorilor, iar acestia au raspuns intr-un mare fel aratand ca putem fi cea mai buna echipa indiferent de formatul competitiei. Apoi, pauza de trei saptamani de la ultimul meci oficial, lucru care ne-a taiat ritmul si elanul dat de meciuri oficiale. Acest lucru s-a vazut in meciurile de playoff, dar jucatorii au compensat prin dorinta de a ajunge la baraj. Nu in ultimul rand, cativa din jucatorii importanti plecasera o perioada de cateva zile sau chiar mai mult in diferite locuri, intrerupand antrenamentele in perioada aia, lucru ce ne-a facut sa nu fim in plenitudinea fortelor din punct de vedere fizic. Insa am avut la dispozitie un lot valoros, iar cei ce au intrat din postura de rezerve au facut-o foarte bine sau chiar decisiv (vezi cazul Damaschin).
A urmat punctul culminant reprezentat de meciul de baraj cu Crevedia. Ii urmarisem in finala pe Ilfov cu Bragadiru, stiam ca au jucatori experimentati, fosti jucatori cu multe meciuri la liga 1 si chiar la nivel international (Karamian, Badoi, Patrascu si altii), dar din punct de vedere fizic si ca organizare de joc aratau multe minusuri.
La meciul tur stadionul Romprim era plin si toti (jucatori, suporteri, staff) ne doream si eram pregatiti pentru o victorie care sa ne aduca mai aproape de visul nostru, promovarea. La acel meci s-au intamplat multe lucruri care nu ar fi trebuit sa se intample, mult prea multe. Staff – ul nostru era unul foarte redus, practic nu exista nimeni care sa se ocupe de organizare si parte administrative. Eu si colegii mei antrenori (plus capitanul de echipa, Daniel Stoian) ne ocupam de tot, chiar si Gabi ne ajuta. La meciurile de liga a patra era relativ simplu. Foaia de joc, un asistent medical, legitimatii vizate si … sa-i dam drumul la fotbal. Doar ca la baraj lucrurile au fost mult mai complexe din punct de vedere orgnizatoric – meciul trebuia organizat ca un joc de L3. La nivel teoretic stiam ce e necesar pentru asta din informatiile primite de la FRF, dar nu aveam pe nimeni care sa se ocupe special de organizarea meciului sau care sa aibe experienta. M-am ocupat tot eu, mi-a fost prezentata o persoana care mai organizase meciuri si avea o firma (fantomatica) si pe care am angajat-o pentru a se ocupa si de organizarea meciului nostru.
Startul jocului a fost intarziat indelung din mai multe motive – lista cu jucatorii uitata de Stoian si adusa cu intarziere, un razboi al contestatiilor si o poveste ciudata cu o legitamatie disparuta… Cand totul parea ca se rezolvase iar eu eram la incalzire cu jucatorii, auzim ca intr-un cosmar ca nu se gaseste al doilea medic, care semnase in foaie, dar era de negasit. Intr-un haos total al doilea medic nu apare (probabil semnase altcineva pentru el) si pierdem meciul la masa verde cu 3-0. INCREDIBIL!!!! Eram consternat…la fel ca majoritatea oamenilor veniti la meci. Ba nu, mai mult…de doua veri alergam sperand, din vara asta imi propusesem sa promovez impreuna cu echipa, VISUL meu, al nostru era foarte aproape sa se sfarseasca intr-un mod stupid. Ma uitam cum oamenii pleaca de la stadion, cum suporterii care ne-au sustinut si carora le dadusem sperante dupa mult timp aveau capul plecat si se intreabau ce se intampla. Era un cosmar real, nu-mi venea sa cred; oameni apropiati mie imi vorbeau, dar nu auzeam nimic, nu reactionam.
Dupa ce a trecut socul si am vazut reactia jucatorilor, suporterilor, oamenilor de langa echipa, un lucru mi-a fost clar – e nevoie de un responsabil pentru tot ce s-a intamplat. Eram unul dintre ei-mi-am asumat responsabilitatea 100%, in asa fel incat furia sa fie indreptata catre mine, dar jucatorii sa se poata concentra la meciul retur. Stiam ca avem o sansa sa ne calificam chiar daca era foarte greu. Vazusem adversarii, stiam ca vor ceda fizic, stiam ca suntem mai bine organizati, mai buni ca echipa.
Meciul retur s-a desfasurat – iar asta a fost pentru noi un mare noroc – la 40 grade Celsius, lucru care ne-a avantajat evident in repriza secunda. Nu stiu cati din jucatori credeau cu adevarat ca putem intoarce rezultatul, dar stiu ca intre ei au fost voci care imediat dupa meciul tur (chiar in vestiar) au sustinut clar ca vom castiga cu cat e nevoie sa promovam. Altii au cautat vinovati si au aruncat acuze, altii au fost mai retrasi sau mai rezervati.
Inceputul meciului retur arata exact aceasta stare din cadrul echipei. Primele 15 minute au fost sovaielnice adversarul creandu-si cateva situatii (o bara), apoi deschizand scorul, si totul parea pierdut. Nechita si Cana (doi din jucatorii care au avut o atituidine pozitiva dupa tur) intorc rezultatul in favoarea noastra, dar prima repriza se termina 2-2, dupa niste momente defensive slab interpretate de noi. Totusi eram la carma jocului si toti stiam ca in repriza a doua vor avea probleme mari in a acoperi terenul la 40 de grade.
La pauza am facut doua schimbari, dar cel mai important era sa le transmit mesajul potrivit si sa-i fac sa creada ca pot marca de trei ori. Le-am spus ca am marcat doua goluri si putem marca in continuare, dar e foarte important sa nu le mai dam spatii pe contraatac, iar cand avem mingea ne trebuie mai multa rabdare pentru a ducea mingea prin pase controlate in treimea adversa si a deschide pe benzi. Stiam ca e nevoie sa marcam repede pentru a pune presiune pe adversar si pentru ca toti jucatorii sa creada ca putem recupera, iar in sinea mea stiam ca daca vom marca golul 4 pana in min 75 vom avea o sansa buna. Din fericire asa a fost, am marcat chiar patru goluri fara sa primim vreunul si sfarsitul meciului m-a prins cantand impreuna cu galeria. Cosmarul de la Romprim se transformase in minunea bucuriei de nedescris de la Crevedia.
Jucatorii din acea zi facusera ca VISUL progresist sa devina realitate …si ce realitate frumoasa! In acea zi jucatorii, antrenorii, suporterii, oamenii apropiati echipei, TOTI au facut posibil MIRACOLUL de la CREVEDIA!!!!!”
Progresul Spartac 