Nici in etapa a cincea, la Cernavoda, unde Axiopolis, ramas fara tridentul ofensiv din editia trecuta, nu mai e o echipa de temut, bleu-albastrii nu reusesc sa iasa din vrie. Gazdele deschid scorul din penalty, Progresul domina repriza secunda si egaleaza prin Donca dar tot gazdele dau lovitura in ultimul sfert de ora pe un contraatac.

In saisprezecimi, sortii nu ne aduc in fata o echipa de prima liga, asa cum ne-am fi dorit, ci una din fruntasele diviziei secunde, U Cluj. Ne consolam cu faptul ca putem juca din nou in Vrabiei si ca putem trage sperante la calificarea in faza urmatoarea. Dar, dupa seria de esecuri din campionat, increderea e la cote scazute, iar la asta se adauga superioritatea fizica a ardelenilor, care domina duelurile la mijlocul terenului. Avem totusi o uriasa ocazie de a deschide scorul prin Ciprian Stanciu, apoi o neatentie a lui Bogdan Grigore aduce oaspetilor un penalty contestat din care preiau conducerea. Desi meciul e relativ echilibrat, nu prea reusim sa ne cream sanse clare de gol, doar Lixandru, cu capul, pe final, dand emotii portarului advers. O infrangere dureroasa, intr-un meci care ar fi aratat cu siguranta altfel daca nu ne prindea in cel mai de jos punct al echipei noastre din perspectiva sirului de meciuri consecutive cu rezultate nefavorabile. Rezumatul meciului poate fi urmarit aici:

Eliminarea din Cupa ne lasa sa ne axam pe campionat, acolo unde dupa cinci etape avem un singur punct si suntem pe pozitie retrogradabila! Urmatoarea etapa, la Oltenita, avem un meci foarte dur, Donca fiind vanat sistematic pana la scoaterea din joc, fara ca arbitrul sa aiba vreo reactie. Reusim insa o victorie pretioasa cu 2-1, dupa ce Edi Radu si Cadolar au marcat primele lor goluri ca progresisti.

Meciul urmator ne aduce in Vrabiei echipa din Popesti Leordeni, singura care reusise sa incurce Rapidul in startul de campionat. Profitam din nou de faptul ca ilfovenii merg pe varianta „portar junior” (fie el si de lot national) si deschidem scorul dupa o minge balbaita de acesta iar apoi, dupa inca o eroare, Curt nu reuseste sa prinda cadrul portii goale de la 20 m. Din nou, avem parte de un meci de lupta, in care rezistam eroic pana la final, si ne trecem in cont a doua victorie a sezonului, de data asta in fata uneia din echipele solide ale seriei.

Desi in deplasare, jocul din etapa a opta pare menit sa ne aduca alte trei puncte, adversarii, Delta Tulcea, neavand nici un punct si nici un gol marcat in sapte etape! Dar nu-i nimic, ca le dam noi ocazia acestui prim gol, la 1-0 pentru noi, si doar un sut inspirat al lui Geana, pe final, ne aduce o victorie de care am fost (prea) siguri.

Vine apoi FCSB II, care, desi nu il mai are ca vedeta decat pe Daniel Benzar, ne da din nou emotii serioase. Noroc cu ziua de inspiratie (din pacate, una din putinele…) prinsa de atacantul Militaru, care egaleaza la doar cateva zeci de secunde dupa ce oaspetii deschisesera scorul prin Benzar si aduce apoi victoria in ultimul sfert de ora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s