Pentru meciul de pe Coresi cu Rapid, considerat o potentiala “finala” a grupei, antrenorul progresist Robert Oancea a avut la dispozitie intregul lot, cu exceptia lui Demeter, accidentat.

Astfel, titularii obisnuiti ai echipei de seniori Ohaci (foto) si Ciontos, dar si M. Andrei, Tong, M. Dumitru si Costea, toti caliti deja in dispute de Liga a III-a, au fost prezenti in primul unsprezece al bleu- albastrilor pentru aceasta partida.

A fost o partida memorabila, in care progresistii au deschis scorul cu un sut plasat din careu al lui Tong, dar gazdele au reusit sa intoarca scorul pana la pauza. In repriza secunda pe teren a fost insa o singura echipa, iar golurile lui Dinu si Tong – ultimul, cu o superba lovitura de cap – au adus Progresul pe merit in avantaj. Din pacate, pe final, Matei Andrei a vazut “rosu” pentru o asa-zisa simulare, dupa ce de fapt fusese faultat clar in careu, iar dupa sapte (!) minute de prelungire meciul s-a incheiat cu o victorie extrem de importanta.

Practic, pentru a-si asigura calificarea, Progresul are nevoie de o victorie in etapa urmatoare, programata pe 8 mai, cu Metaloglobus, pe teren propriu. Meciul se joaca dupa incheierea sezonului la seniori, astfel ca vom putea folosi din nou cea mai buna echipa, mai putin pe atacantul Andrei, care va fi suspendat dupa eliminarea de ieri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s