După cum se știe, Progresul Spartac a fost repartizată, în vederea sezonului 2019-2020, de către Federația Română de Fotbal, în seria a III-a din Liga a III-a, după două campionate în care am evoluat pe Bărăgan.
Această serie este una interesantă, dar și provocatoare, eforturile, în plan sportiv și managerial, fiind unele dificile. Vor fi acum deplasări ceva mai lungi și spre diverse puncte ale țării, seria acoperind un teritoriu geografic care se întinde din zona Brașovului până în Oltenia. Progresul Spartac este singura echipă bucureșteană a seriei, alături mai fiind încă două ilfovene, retrogradata CS Balotești (in reconstructie) și satelitul celor de la FC Voluntari. ACS SR Municipal Brașov, echipă a suporterilor stegari care dorește să reînvie spiritul FC Brașov, ar putea fi o contracandidată la promovare, daca isi rezolva problemele financiare. Din județul Brașov vom mai avea ca adversară pe Olimpic Cetate Râșnov. În județul Argeș este Unirea Bascov, echipă aflată la al doilea sezon în Liga a III-a, dar și Vedița Colonești, ale carei rezultate din pre-sezon o anunta ca o formatie redutabila. Astra II Giurgiu va evolua la Ploiești, iar din Prahova ne vom mai duela cu o echipă nou-promovată, dar care dispune de un buget suficient, CS Blejoi. Reprezentantele Dâmboviței în această serie sunt FC Pucioasa și CSM Flacăra Moreni, echipe incomode, dar nu de temut.
Trei formații va prezenta Doljul la startul seriei. Este vorba de nou promovata Tractorul Cetate, de ACSO Filiași și de Universitatea II Craiova. Satelitul Științei a fost așezat în serie diferită față de echipa lui Mititelu, tocmai din dorința de a nu mai exista probleme la meciurile directe, între suporteri.
Candidate certe la urcarea în liga secundă vor fi CSM Slatina și CSM Alexandria. Oltenii au un sprijin financiar masiv din partea județului, lucru valabil și în cazul teleormănenilor.
Seria se anunță, așadar, una complicată, cu cel puțin trei echipe al căror obiectiv este promovarea, precum și cu altele care pot încurca.
Sezonul va începe pe 24 august, iar tragerea la sorți pentru etape va avea loc luni, 12 august, la sediul FRF.


Asociația Municipală de Fotbal București a publicat programul ediției 2019 a Cupei Bucureștiului. Progresul Spartac participă la această competiție cu grupa 2008, meciurile de pe acest tablou urmând a se desfășura pe Stadionul Olimpic.

Așteptatul meci de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, Steaua – Mostiștea Ulmu, care până la urmă nu a mai avut loc, va avea totuși un episod. În turul al doilea al Cupei României, pe 14 august, cele două echipe se vor întâlni în Ghencea. Progresul Spartac stă și în această rundă, deoarece a avut clasare foarte bună în sezonul anterior, locul al treilea.
Reprezentanții echipelor de fotbal din Liga a III-a, printre care și Progresul Spartac, așteaptă, în aceste zile, decizia Federației Române de Fotbal cu privire la împărțirea geografică a echipelor, în cinci serii. În zona Moldovei există câteva formații care au anunțat bugete generoase, în perspectiva atacării promovării în liga secundă. De exemplu, CSM Focșani și Suceava se pare că vor avea de cheltuit, în acest sezon competițional, un milion de euro, buget comparabil cu al formațiilor de liga secundă. De asemenea, spre un milion de euro vor avea și cei de la Bucovina Rădăuți, iar Aerostar Bacău, care a retrogradat din Liga a II-a, dorește promovarea. Ceahlăul Piatra Neamț va avea cel puțin 500 000 de euro, în timp ce Oțelul Galați se va implica în bătălia pentru promovare.
Federația Română de Fotbal a organizat concursul de admitere pentru cursurile în vederea obținerii Licenței PRO, pentru antrenori. În lista candidaților declarați admiși se află și antrenorul principal al echipei Progresul Spartac, Andrei Erimia. Media de admitere a lui Andrei Erimia a fost de 7,17, ea fiind obținută după cumularea notelor la examenul practic și la testul scris. Pe lista admisilor, managerul progresist se afla intr-o companie selecta: Radoi, Mutu, Maldarasanu, D. Goian, Bratu, Curelea, Oct. Chihaia, in timp ce printre respinsi ii gasim pe Sergiu Radu, Bogoi, Lutu, Tiberiu Balan, Kirita sau Ilie Poenaru.
Liga 2 a debutat în acest week-end cu destule partide spectaculoase. Ultimele noastre două adversare din Liga 3, Rapid București și Farul Constanța, s-au întâlnit în Regie terminând nedecis, 0-0.